International Software Distribution, noul distribuitor autorizat Dell Software Group pentru România, Bulgaria și Regiunea Adriatică
International Software Distribution, compania care a preluat de la începutul anului gestiunea tuturor tranzacțiilor comerciale cu partenerii companiei americane Dell Software Group din România, Bulgaria și Regiunea Adriatică, și-a anunțat joi, 21 ianuarie lansarea oficială. Evenimentul a avut loc la Reședința Ambasadorului Statelor Unite ale Americii, Excelența sa, domnul Hans Klemm.
Lansarea International Software Distribution face parte din strategia de expansiune a operațiunilor Dell Software în regiune* (*Albania, Bosnia și Hertegovina, Bulgaria, Croația, Kosovo, Macedonia, Muntenegru, România, Serbia, Slovenia) prin consolidarea rețelei de parteneri autorizați și investiții în perfecționarea resurselor tehnice, de vânzări și de marketing.
"Parteneriatul regional între Dell Software și International Software Distribution este o oportunitate excelentă de continuare a dezvoltării tehnologice în țările din sud-estul Europei. Marchează începutul unui efort unificat de a securiza, gestiona și proteja sisteme, aplicații, baze de date și echipamente. Dorim să salutăm eforturile colaborative dintre Statele Unite ale Americii și România, pentru facilitarea accesului companiilor private și publice la soluții tehnologice de ultimă generație care pot gestiona mai eficient riscurile atacurilor cibernetice. Îmbunătățirea securității și a managementului sistemelor din regiune, prin crearea unei rețele solide de parteneriat, implică și un efort de retenție a forței de muncă specializate și crearea de oportunități profesionale pentru tinerii care doresc să se alăture sectorului IT&C", a declarat cu ocazia evenimentului, Excelența sa, Ambasadorul Statelor Unite la București, Hans Klemm.
"Am început acestă călătorie în urmă cu 12 ani în România și sunt bucuros să afirm că am reușit să poziționăm cu succes Dell ca singurul furnizor de soluții end-to-end din industria IT&C locală. Am investit permanent la nivel de Grup în dezvoltarea canalului de vânzare prin parteneri autorizați pentru deservirea eficientă a companiilor și a organizațiilor de toate dimensiunile," a declarat Șerban Zirnovan, Enterprise Solutions Group Director, Central & Eastern Europe Dell.
"Lansarea International Software Distribution reprezintă un nou capitol în transformarea țărilor din regiune, din emergente în mature din punct de vedere al tehnologiilor utilizate. Expertiza continuă se obține prin alocarea de resurse specializate pentru dezvoltarea companiilor locale care fac parte din rețeaua de parteneri autorizați Dell Software. Misiunea noului proiect va fi să pună bazele unei rețele parteneriale puternice, prin implementarea viziunii și a planului de dezvoltare Dell Software în regiune. Suntem bucuroși să facem parte din povestea de succes a companiilor Dell și Dell Software în România, Bulgaria și Regiunea Adriatică", a declarat Dr. Ing. Marius Sticlaru, Associate Partner, International Software Distribution.
Evenimentul s-a bucurat de prezența Ministrului Comunicațiilor și a Societății Informaționale, domnul Marius Bostan, a partenerilor de afaceri Dell și a integratorilor de sistem din România, printre care S&T, Kapsch România, ETA2U, Lasting, Logic Computer, Net Brinel și alții. La eveniment au participat și membrii de seamă ai unor agentii guvernamentale: Centrul Cyberint, CERT-RO, Consiliul Concurenței și ANCOM.
Lansarea companiei International Software Distribution a avut loc cu sprijinul Ambasadei Statelor Unite ale Americii la București, printre participanți aflându-se, pe lângă Excelența sa, domnul Ambasador Hans Klemm, Dean Thompson, Deputy Chief of Mission și Greg O'Connor, Regional Senior Commercial Officer Southeast Europe.
Despre Dell
Dell, ca și companie privată, a intensificat în ultimii ani investiţiile în extinderea canalelor de distribuţie. Având ca scop furnizarea de inovaţie la cel mai înalt nivel, compania americană a investit constant în cercetare şi dezvoltare, precum și în creşterea nivelului de satisfacţie și a experienței utilizatorilor. Dispunând de capacitatea de a urmări o strategie pe termen lung concentrată 100% pe client, Dell se diferenţiază tot mai mult ca furnizor integrat de soluţii end-to-end.
Despre Dell Software
Dell Software este o companie specializată în livrarea de soluții pentru securitate, management și protecție a sistemelor, aplicațiilor, bazelor de date și a echipamentelor. Software-ul inovator Dell Software integrat cu hardware-ul și serviciile Dell oferă clienților soluții end-to-end scalabile, care accelerează performanțele departamentelor IT. Fie că este vorba de infrastructuri Windows, cloud sau mobile computing, rețele, baze de date sau business intelligence, soluțiile Dell Software reduc complexitatea mediilor de lucru IT.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News