Interes protocoale. Ce spune avocatul Andon - video
Avocatul Sergiu Andon a vorbit despre protocoale, precum și despre victimele acestora.
„Înțeleg că întrebarea de principiu e: vor produce consecințe legislative cu efecte practice? Convingerea mea fermă este că da. Și convingerea și mai fermă: e chiar foarte simplu. Și convingerea și mai fermă: aproape există cadru legal. Numai că mingea e preluată pe maidanul politic și trage cine vrea în ea și face un caz din chestia asta, mărind suspansul. După mine, lucrurile sunt foarte simple. Citez din memorie, cred că e Articolul 454, procedură, îmi cer scuze dacă l-am citat greșit, oricum e primul articol de la revizuire, la lit. a spune când apar fapte sau împrejurări necunoscute care au putut influența hotârârea. După mine, e nevoie de o potențare a acestui text”, a afirmat Sergiu Andon.
„Persoanele care în mod real se consideră victimele protocoalelor se pot adresa, în opinia mea, chiar și acum instanțelor dacă legiuitorul aduce o precizare sau Înalta Curte – cu atât mai bine -, și să ceară revizuirea pe temeiul divulgării de principiu a acestor protocoale, îmbinat cu situații faptice din dosarul respectiv", a zis Sergiu Andon la DC News.
Numitor comun
„Vă pun o întrebare retorică: Cum vă explicați fapul că în toate aceste protocoale există un numitor comun? Și nu există fiecare din instituțiile respective să fi încheiat protocoale cu toate celelalte instituții, dacă erau protocoalele așa de necesare. Se dorea să fie un numitor comun, adică un dirijor”, a mai spus Andon.
Video
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News