Data publicării:
Interdicție de 10 ani la volan pentru șoferii găsiți sub influența alcoolului sau drogurilor, la vot. Cazanciuc: Oamenii s-au săturat să vadă cum riscă să moară cei de lângă noi
O nouă inițiativă ar fi de natură să oprească șoferii să se urce la volan sub influența drogurilor sau alcoolului.
Robert Cazanciuc, vicepreședinte al Biroului Permanent al Senatului și fost ministru al justiției din partea PSD, a participat la evenimentul de tip masă rotundă cu tema "Siguranță rutieră și asigurări auto. Lecțiile ultimilor ani. Ce e de făcut?", organizat de către DC Media Group.
Acesta a punctat mai multe aspecte legate de Legea Anastasia, al cărei inițiator este, și următoarele legi pe care statul român ar putea să le aplice pentru protejarea cetățenilor în trafic.
”M-am bucurat să văd aseară pe stadion, alături de 50.000 de oameni, și un clip dedicat legii Anastasia, cunoașterii efectelor legii Anastasia și anume clemență zero pentru cei care se urcă la volan sub influența drogurilor, a băuturilor alcoolice sau chiar fără permis. Mă bucur că în jurul mesei rotunde s-a format așa cumva un grup formal sau informal de oameni care vor să facă ceva”, a declarat Robert Cazanciuc.
”Oamenii s-au săturat pur și simplu să vadă cum riscă să moară cei de lângă noi pe stradă fără să poți să faci nimic”
”Am fost extrem de surprins de amploarea difuzării legii Anastasia după promulgarea ei de către președintele României. Asta înseamnă că venea pe o nevoie uriașă a oamenilor de a se face ceva. Oamenii s-au săturat pur și simplu să vadă cum riscă să moară cei de lângă noi pe stradă fără să poți să faci nimic. Anastasia a fost un prim răspuns la aceasta situație după o muncă 5 ani de zile. Sper că am învățat din aceste lecții și că o să dureze mai puțin viitoarele inițiative”, a susținut Robert Cazanciuc.
Într-un final, acesta a afirmat că (...) aici pe legislație mai sunt câteva lucruri de făcut, săptămâna viitoare mă uit la domnul Fenechiu și sunt convins că o să fie de acord cu mine, să trecem acea dispoziție care va duce la interdicția până la 10 ani de zile de a mai conduce autovehiculele celor care conduc sub influența alcoolului sau drogurilor, indiferent dacă produc sau nu accidente rutiere. Eu cred că va avea un efect descurajant destul de important și sunt convins că va fi un vot unanim”.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News