Data publicării:

Înţepături ţânţari. Recomandările Ministerului Sănătăţii

Autor: DCNews Team | Categorie: Sanatate
WhatsApp
țânțar
țânțar

Ministerul Sănătăţii recomandă populaţiei să ia toate măsurile necesare pentru prevenirea infectărilor cu West Nile prin înţepăturile de ţânţari şi autorităţilor administraţiei publice locale să intensifice dezinsecţia în localităţi.

Principalele măsuri de protecţie recomandate sunt: evitarea expunerii la ţânţari, îmbrăcăminte cu mâneci lungi şi pantaloni lungi; utilizarea substanţelor repelente de ţânţari; montarea de plase la ferestrele locuinţelor pentru a împiedica pătrunderea ţânţarilor; limitarea deplasărilor în zonele cu multă vegetaţie şi umiditate ridicată (parcuri, păduri, ape stătătoare etc.); asigurarea măsurilor de desecare a băltirilor de apă din jurul gospodăriilor; îndepărtarea recipientelor/obiectelor care favorizează acumularea apei şi a gunoiului menajer. Potrivit unui comunicat al MS, aproximativ 80% dintre persoanele infectate nu prezintă simptome.

Însă, în cazul în care se identifică semne şi simptome - febră, durere de cap intensă, dureri musculare, vărsături, erupţii cutanate -, trebuie să se meargă la cel mai apropiat cabinet medical. 'În cazurile severe, care afectează cel mai frecvent persoanele peste 60 de ani cu afecţiuni cronice (cancer, diabet, hipertensiune, boală renală cronică), pot apărea şi alte simptome: rigiditate a gâtului, sensibilitate crescută la lumină, convulsii, frisoane, oboseală cronică, slăbiciune musculară', spun specialiştii. MS menţionează că supravegherea privind infecţia cu virusul West Nile a debutat încă din luna iunie şi până în prezent nu au fost raportate cazuri în ţara noastră.

'În ceea ce priveşte alte boli transmise prin intermediul ţânţarilor precizăm că cele câteva cazuri de malarie înregistrate în fiecare an sunt cazuri izolate, depistate la persoane care au călătorit sau provin din zone în care există malarie. Infecţia cu virusul West Nile nu se transmite de la om la om, ci doar prin înţepătura de ţânţar şi nu există cazuri de malarie cu transmitere secundară prin intermediul ţânţarilor. Nu există vaccin sau tratament antiviral specific pentru infecţia cu virusul West Nile', arată MS. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel