Data publicării:
Inteligența artificială, la un alt nivel: Copilot 365, un „asistent genial”. Cătălin Podaru (Leviatan Group) și Mihaela Zamfirescu (Microsoft Romania), despre o soluție revoluționară a AI
DC News, DC News TV și DC Business continuă seria emisiunilor dedicate construcțiilor și soluțiilor inovatoare. Subiectul pe care îl propune în această ediție este unul extrem de ofertant: Inteligența artificială.
De data aceasta cu un concept cu adevărat revoluționar: Microsoft Copilot 365 sau, pe scurt, un „asistent genial” de inteligență artificială.
Emisiunea va fi difuzată joi, 31 octombrie 2024, începând cu ora 16:00.
Ce este Copilot? Un concept de inteligență artificială dezvoltat de Microsoft ce poate fi utilizat în Word, Excel, PowerPoint, OneNote sau Outlook. Copilot utilizează un sistem asemănător Chat GPT, dar sunt câteva diferențe esențiale pe care invitații emisiunii le vor explica.
În platou vor fi prezenți Cătălin Podaru, CEO & Founder Leviatan Group și Mihaela Zamfirescu, Modern Work & Security SMB Partner Solution Sales | Microsoft Romania.
Cătălin Podaru va împărtăși modul în care Leviatan Group a implementat Copilot și beneficiile pe care Leviatan Group le identifică în adoptarea soluției la nivelul întregii companii, de la reducerea volumului de muncă pentru chestiunile tehnice până la stimularea creativității celor care utilizează sistemul de inteligență artificială Copilot care, așa cum îi spune și numele, e de altfel un asistent care multiplică calitățile utilizatorului.
Planurile de viitor, cele peste 700 de updateuri în doar un an, spargerea barierei lingvistice reușită de Copilot sau adoptarea conceptului de inteligență artificială la nivel global vor fi alte subiecte care vor fi abordate de Cătălin Podaru și Mihaela Zamfirescu în cadrul emisiunii.
Emisiunea va fi difuzată joi, 31 octombrie 2024, începând cu ora 16:00 pe DC News, DC News TV și DC Business, precum și pe toate platformele social media ale celor trei site-uri.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News