Intel plănuieşte investiţii de 80 de miliarde de euro în Europa. Ce ţări sunt luate în calcul
Intel și Italia își intensifică discuțiile cu privire la investiții estimate la aproximativ 8 miliarde de euro (9 miliarde de dolari) pentru construirea unei fabrici avansate de semiconductori, au declarat pentru Reuters două surse apropiate de acest subiect.
Un acord de o asemenea anvergură ar asigura Italiei aproximativ 10% din cele 80 de miliarde de euro pe care compania americană dorește să le cheltuiască în următorul deceniu în Europa pentru capacități de producție de ultimă generație care să ajute la evitarea viitoarelor penurii de cipuri semiconductoare.
Ca parte a acestui plan, Germania, cea mai mare economie a Uniunii Europene, este în fruntea listei pentru a obține terenul pentru "megafabrica" europeană planificată de Intel Corp, deși Franța rămâne în cursă, a raportat Reuters în octombrie.
Intel a declarat că "poartă discuții constructive privind investițiile cu liderii guvernamentali din mai multe țări ale UE", dar a refuzat să comenteze în mod special discuțiile cu oficialii italieni.
"Suntem încurajați de numeroasele posibilități de a sprijini agenda digitală a UE și ambițiile UE privind semiconductorii pentru 2030. În timp ce negocierile actuale sunt în curs de desfășurare și confidențiale, intenționăm să facem un anunț cât mai curând posibil", a declarat compania într-un comunicat.
Producătorii de cipuri se străduiesc să stimuleze producția din cauza cererii explozive de electronice de consum, cum ar fi smartphone-urile și computerele, rezultată din tendința de a lucra de acasă în timpul pandemiei COVID-19.
Între timp, țările UE, unde multe locuri de muncă se bazează încă pe industrii precum producția de automobile, sunt dornice să își reducă dependența de aprovizionarea cu semiconductori din China și Statele Unite după recentele probleme din lanțul de aprovizionare.
Fabrica italiană propusă ar fi o unitate de ambalare avansată care ar folosi tehnologii inovatoare.
Intel și guvernul italian al premierului Mario Draghi discută despre o investiție totală de 9 miliarde de dolari pe o perioadă de 10 ani de la momentul începerii construcției, au precizat sursele citate.
Negocierile sunt complexe, iar Roma dorește ca Intel să își clarifice planurile pentru Italia înainte de a formaliza un pachet de condiții favorabile, în special în ceea ce privește locurile de muncă și costurile energetice, au adăugat acestea.
În cazul în care Roma și Intel vor ajunge la un acord, vor trece apoi la alegerea unui loc pentru fabrică, au precizat sursele.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News