Întârzierea rectificării bugetare îi lasă pe pacienții cu HIV fără tratament
Uniunea Națională a Organizațiilor Persoanelor Afectate de HIV/SIDA (UNOPA) solicită Guvernului României măsuri urgente de suplimentare a fondurilor pentru tratamentul pacienților cu HIV din România. Dacă săptămâna aceasta nu pleacă file de buget către județe, pacienții din jumătate dintre ele vor rămâne fără tratament.
Peste 5.000 de pacienți vor fi afectați în prima parte a lunii septembrie, iar dacă suplimentarea bugetelor va avea loc după 10 septembrie, aproape toți cei peste 12.000 de pacienți cu HIV/SIDA aflați în tratament vor fi afectați, atrage atenția Uniunea Națională a Organizațiilor Persoanelor Afectate de HIV/SIDA (UNOPA).
Întreruperea tratamentului pentru pacientul cu HIV conduce la eșec terapeutic cu schema actuală de tratament, ceea ce pune grav în pericol viața pacienților. Totodată crește riscul apariției unor noi cazuri de infecție dacă pacienții actuali nu sunt tratați corect, precizează sursa citată.
N-au alocat suficiente fonduri, iar rectificarea bugetară întârzie
Situația este generată de alocarea insuficientă a fondurilor la începutul anului pentru Programul Național de Tratament al Infecției HIV derulat de Ministerul Sănătății. S-au alocat atunci fonduri doar până în luna august 2018, deși se știa clar că suma necesară derulării programului pentru tot anul este mult mai mare. Întârzierea rectificării bugetare a condus la epuizarea bugetului de către spitale, implicit a stocurilor de medicamente.
„Cerem cu disperare Guvernului măsuri imediate pentru ca viața pacienților cu HIV să nu fie pusă în pericol. Credem că din fondul de urgență al Guvernului se poate interveni provizoriu în situația aceasta, deși sunt și alte măsuri aflate la îndemâna Executivului. O astfel de situație gravă nu s-a mai înregistrat în România din 2010, iar pacienții sunt disperați. Legile din România garantează pacienților continuitatea tratamentului împotriva HIV, de aceea UNOPA va sprijini pacienții afectați să ceară daune în instanță dacă viața lor va fi pusă în pericol!", a declarat Iulian Petre, director executiv al UNOPA.
Uniunea Națională a Organizațiilor Persoanelor Afectate de HIV/SIDA (UNOPA) este o federație formată din 24 de asociații județene ale persoanelor care trăiesc cu HIV, care are ca misiune promovarea și apărarea drepturilor acestor pacienți.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News