Data publicării:

Întâlnire Xi - Putin. Chirieac, despre posibilitatea ca Beijingul să furnizeze arme Moscovei: Sancțiunile ar fi foarte grele pentru China

Autor: Ioan-Radu Gava | Categorie: Stiri
WhatsApp

Analistul politic Bogdan Chirieac a vorbit despre posibilitatea ca Republica Populară Chineză să furnizeze arme sau componente militare Federației Ruse.

Bogdan Chirieac, analist politic, a fost invitat la postul de televiziune Antena 3 CNN, la emisiunea moderată de Lorena Burlacu, unde a comentat posibilitatea ca Xi Jinping și Vladimir Putin să se înțeleagă asupra furnizării de arme care să folosească în cazul conflictului în desfășurare din Ucraina:

„China va evalua cu mare atenție dacă apropierea de Rusia nu-i va dăuna în partea cealaltă. Banii mulți ai Chinei s-au făcut atunci când China a devenit, ceea ce este încă și astăzi, atelierul lumii. Jumătate din producția industrială a lumii este realizată în China. Ultimele smartphone-uri sunt realizate acolo. Deci, ei trebuie să evalueze, fiindcă niște sancțiuni economice ar fi foarte grele pentru pentru Beijing“, a precizat analistul politic Bogdan Chirieac.

CITEȘTE ȘI      -      Întâlnire Putin - Xi Jinping, la Moscova. Chirieac: Putin nu poate accepta să se dea cu totul pe mâna Chinei, chiar dacă în realitate asta face - Video

Ce va încerca Vladimir Putin să obțină

„În primul rând, Putin vrea să aibă siguranța că va putea exporta, iar cu asta nu poți sancționa China. E vorba de petrol, gaz, metale rare și alte materii prime. China a luat practic toată Africa în căutare de materii prime, economia lor e în expansiune și are mare nevoie. Ăsta e un lucru important pentru bugetul Federației Ruse, secătuit de război, și care nu e sigur unde poate exporta, deși mai exportă și în India acum, după cum știți, hidrocarburi. India le prelucrează și le vinde mai departe, dar exportă cu discount foarte mare.

A 2-a chestiune e armamentul. Nu știu dacă China va hotărî să furnizeze arme. Știți ce ar putea furniza? E cumva în stil chinezesc: componente. China are și avioane generația a 5-a, J20, comparabile, spun ei, cu F35. Probabil că nu sunt atât de performante ca F35 americane. Totuși, exportul de avioane nu cred că se va face“, a spus Bogdan Chirieac.

„Domnule Chirac, va schimba soarta războiul această întâlnire, care e urmărită de milioane de oameni în momentul acesta?“, a întrebat moderatoarea Lorena Burlacu.

„Soarta războiului nu cred, fiindcă nu cred că Republica Populară Chineză va merge cu arme în bagaje, dar sperăm să schimbe măcar relațiile între Washington și Beijing. Ar fi în folosul liniștii pe planetă dacă cele două capitale s-ar înțelege cumva și asta, sigur, înseamnă că Beijingul nu va sprijini Moscova“, a conchis analistul politic Bogdan Chirieac.

Reamintim că președintele chinez Xi Jinping a ajuns astăzi la Moscova, unde va întreprinde o vizită oficială care va dura trei zile. Primele cuvinte rostite de Xi pe pământ rusesc au fost: „Vizita în Federația Rusă va da un nou impuls dezvoltării relațiilor ruso-chineze și a interacțiunii strategice”

CITEȘTE ȘI      -      Politico: Companiile din China trimit arme, piese de drone și veste antiglonț în Rusia

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

acest articol reprezintă o opinie
WhatsApp
pixel