Vicepremierul Shhaideh a prezentat progresul în domeniul fondurilor europene faţă de ultima întâlnire: "un grad de absorbţie de 89,2% aferent fondurilor din perioada de programare 2007-2013 şi depunerea în termenul stabilit a documentelor pentru desemnarea tuturor autorităţilor de management (30 aprilie a.c.)".
"Am depus spre acreditare către Autoritatea de Audit toate programele operaţionale şi sperăm ca de la 1 iulie să putem începe rambursarea de sume de la Comisia Europeană. De asemenea, se lucrează intens pentru ca sfârşitul lunii iunie să ne găsească cu marea majoritate a condiţionalităţilor îndeplinite, pentru a putea respecta ţinta de absorbţie asumată pentru anul în curs. Ne-am propus prin Programul de guvernare ca la sfârşitul anului să aducem 5,2 miliarde de euro în ţară", a declarat Sevil Shhaideh, citată în comunicat.
La rândul său, comisarul Corina Creţu a apreciat preocuparea României şi paşii importanţi făcuţi pentru accesarea fondurilor din actualul exerciţiu financiar multianual european.
Reprezentanţii celor două părţi s-au asigurat reciproc de o bună colaborare în continuare şi de susţinere pentru gestionarea în cât mai bune condiţii a fondurilor europene în România, potrivit Agerpres.,
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- De ce scăpăm greu de burtă. Carmen Brumă: Poți să faci un milion de abdomene, nu se va vedea
- Horoscop 6 mai: Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu, Fecioară. Discuții aprinse, în a doua zi de Paști, pentru o zodie. Îți fac rău!
- A doua zi de Paști. Ce trebuie să facă toți credincioșii în Lunea Albă din Săptămâna Luminată
- BANCUL ZILEI: Femeia cu inițiativă
- Klaus Iohannis, cu avionul de lux în SUA, pentru a-și lua "Oscarul de la Washington". Bogdan Chirieac arată cum puteau fi "salvați niște bani" - Foto
- Ciorbă de murături: Rețeta momentului. O vei prepara de mai multe ori
- Motivul primei vizite a Regelui Charles al III-lea în România. Camelia Csiki: Puțină lume știe. Este legată de o condiționare
- Chefi la cuțite: "Lovitură psihică" în echipa lui chef Alexandru Sautner
- Motorina ar putea să dispară din benzinării: "Este o scădere uriașă”
- Cea mai mare greșeală pe care o facem când ne rugăm. Preotul Adrian Agachi: E o scuză pe care o auzim foarte des nu doar la spovedanie, ci și în general