Întâlnire secretă în Modrogan, între Traian Băsescu și liderii PDL
Președintele Traian Basescu a participat, luni noaptea, în Modrogan, la o discuție cu liderii PDL și l-a ironizat pe Silviu Prigoană, candidatul acestei formațiuni la primăria Capitalei, întrebându-l: “Ai negociat toată primaria cu Oprescu sau au ramas bucăți nenegociate?”, au declarat pentru HotNews.ro o sursă prezentă la discutii.
Potrivit sursei citate, mai multi lideri i-ar fi cerut lui Emil Boc să-și anunțe candidatura la primăria Clujului, însă șeful statului ar fi închis subiectul declarând că “nu trebuie să-i spună cineva lui Boc ce trebuie să facă, hotărăște singur”. Prezența lui Traian Băsescu luni noapte în Modrogan, nu și conținutul discuțiilor, a fost confirmată de alte două surse.
Alți pedeliști s-ar fi plâns de faptul că partidului îi “lipsește orgnaizarea la varf”, în timp ce Emil Boc le-ar fi răspuns că “lipsește organizarea la bază”. Acestea ar fi fost o parte din discuțiile la care a participat, luni, noaptea, șeful statului, după ședința conducerii PDL, relatate de o sursă din partid. Pe de altă parte, PDL a convocat, luni seara, o ședință a Biroului Permanent, care a durat mai bine de 4 ore. La finalul ședinței, Emil Boc a declarat că municipiul București reprezintă o prioritate majoră pentru PDL.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News