Data actualizării:
Data publicării:

Întâlnire JETRO – CCIR pentru dinamizarea relațiilor economice România- Japonia

Autor: Crişan Andreescu | Categorie: Economie
WhatsApp

Președintele Camerei de Comerț și Industrie a României (CCIR), dl. Mihai Daraban, a primit, în data de 24 iulie a.c., vizita dnei. Sawaka Takazaki, noul director general al Japan External Trade Organization (JETRO) România, în vederea continuării demersurilor referitoare la consolidarea relațiilor bilaterale dintre cele două state.

Alegeri prezidentiale 2024

„Japonia reprezintă o piață importantă pentru România, consumatorul român fiind familiarizat cu produsele nipone consacrate, și aici mă refer la electrocasnice, utilaje industriale sau automobile. De asemenea, este foarte bine cunoscută implicarea Japoniei în industria navală, prin investițiile în lucrările de construcție a terminalului de containere din Portul Constanța, dar și în proiectarea și execuția podului de peste Dunăre de la Brăila. Portul Constanța poate reprezenta și o oportunitate de investiție pentru oamenii de afaceri japonezi, existând toate facilitățile ca acesta să devină un hub pentru mărfurile japoneze către statele UE.

Totodată, există avantaje certe în ceea ce privește tranzitarea mărfurilor prin Portul Constanța. Astfel, timpul de tranzitare este redus cu cel puțin 60% pentru transporturile navale care folosesc ruta canal Suez – Port Constanța, în comparație cu cele care au ca destinație portul Rotterdam. În plus, se poate valorifica potențialul canalului Dunăre – Marea Neagră, prin care pot fi tranzitate mărfuri către statele riverane. Ca urmare, contăm pe sprijinul JETRO în ceea ce privește atragerea unor proiecte de investiții majore, atât în domemiul naval, cât și în alte sectoare economice din România”, a declarat președintele CCIR, Mihai Daraban. 

„În noua mea calitate de director general al JETRO România am dorit ca primul contact pe care îl am în țara dumneavoastră să fie cel cu CCIR, cea mai reprezentativă organizație de promovare a mediului de afaceri. La nivelul JETRO, apreciem în mod deosebit parteneriatul cu CCIR, în cei peste cinci ani de colaborare fiind extrem de mulțumiți de profesionalismul, seriozitatea și implicarea organizației dumneavoastră. Să nu uităm faptul că în această perioadă, acest parteneriat s-a concretizat printr-o serie de evenimente comune, precum: ediţiile din 2017 şi 2020 a „Parts Components Procurement Exhibition”, misiunile economice japoneze în România din 2018 şi misiunea economică organizată de CCIR la Tokyo şi Osaka, în noiembrie 2019.

Vă asigurăm că și în viitor vom acționa intens pentru o dezvoltare continuă a relațiilor comerciale dintre cele două state și vom valorifica poziţia CCIR ca reprezentant de vârf al comunităţii de business din ţara dumneavoastră”, a declarat directorul general JETRO România, dna. Sawaka Takazaki. BackgroundJETRO (Japan External Trade Organization) este o organizație guvernamentală japoneză înființată în 1958, care are ca obiect de activitate promovarea comerțului și investițiilor reciproce dintre Japonia și restul lumii. Scopul inițial al activității JETRO a fost de a promova exporturile companiilor japoneze în străinătate, dar în secolul al XXI-lea activitatea s-a concentrat în special pe atragerea de investiții străine și pe sprijinirea firmelor mici și mijlocii din Japonia, în vederea maximizării potențialului lor de export la nivel mondial.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel