"Întâlnirea a oferit părţilor oportunitatea de a trece în revistă evoluţiile cooperării bilaterale, schimburile de informaţii despre politicile româneşti şi americane, de a identifica noi proiecte pentru cooperare bilaterală şi de a începe procesul de pregătire a întâlnirii anuale România-SUA în contextul Parteneriatului Strategic ce va avea loc la Bucureşti în toamna acestui an", se arată în comunicatul ambasadei americane.
Conform sursei citate, reprezentanţii şi-au reafirmat angajamentul faţă de principiile menţionate în Declaraţia comună privind Implementarea Parteneriatului Strategic pentru Secolul XXI dintre România şi Statele Unite ale Americii, adoptată pe 26 septembrie 2016. Ei au salutat cea de-a 20-a aniversare a Parteneriatului Strategic, în 2017, şi şi-au declarat disponibilitatea pentru colaborare în vederea îndeplinirii obiectivelor acestuia.
"Reprezentanţii au discutat despre cooperare bilaterală în apărare şi securitate, teme regionale, securitate cibernetică, securitate energetică, comerţ şi investiţii, aplicarea legii, schimburi ştiinţifice şi culturale şi despre Programul Visa Waiver", se spune în comunicat.
La Întâlnirea interimară în contextul Parteneriatului Strategic, găzduită de Ministerul Afacerilor Externe, au participat reprezentanţi ai ambelor părţi, relatează Agerpres.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Profesorii au făcut chetă ca o elevă romă să meargă la olimpiadă, iar ea s-a întors cu locul I. Povestea fetei care a învins prejudecățile și neajunsurile
- Predoiu, prezent la o întâlnire crucială în Belgia. Pe masă e pactul care ne-ar putea duce complet în Schengen
- Vin ploile în minivacanța de 1 Mai și de Paște. Elena Mateescu (ANM) a spus cum va fi vremea până la finalul săptămânii / video
- SRI face angajări. Posturile pentru care puteți aplica. Vă puteți înscrie în cursă până la finalul lunii mai
- Cele două zodii care vor da lovitura în luna mai
- Atenționare de călătorie pentru românii care pleacă în Grecia
- Micii pe care îi mâncăm nu mai au nicio legătură cu micii adevărați. Ingredientul care lipsește cu desăvârșire. Medicul Alin Popescu: Aș da o lege să se schimbe compoziția
- BANCUL ZILEI: Un ardelean ajunge în Germania...
- Atenționare pentru patru zodii: ”Țineți-vă bine până pe 9 iunie”
- Primăriile care au luat bani prin Programul Apă-Canal, în atenția Parchetului General. Președintele AFM, precizări /video