Data publicării:

Insulină obţinută din spermă

Autor: DCNews Team | Categorie: Lifestyle
WhatsApp
diabet
diabet

Un nou pas în avansul constant al medicinei regenerative. Cel mai important în domeniul diabetului, poate, de la descoperirea insulinei de către savantul român Nicolae Paulescu. Aşa se poate defini descoperirea prezentată la congresul Societăţii Americane de Biologie Celulară - Philadelphia, SUA. Un grup de cercetători americani au reuşit să transforme celule-mamă prezente în testicule în celule care produc insulină. Acestea au fost transplantate cu succes la şoareci de laborator „diabetici”.

Mai sunt câţiva paşi de urmat până când vom putea spune milioanelor de diabetici că testiculele ascund cheia tratării lor şi că îşi pot injecta insulina zilnică extrasă chiar din spermă, dar bazele acestui mecanism au fost puse deja. Ian Gallicano şi echipa sa de la Universitatea din Gerogetown au pornit de la o mică mostră de celule spermatice din testiculele mai multor cadavre şi le-au cultivat în laborator, profitând de calitatea lor pluripotenţială de a se transforma în orice ţesut al organismului. Dintr-un singur gram s-au obţinut un milion de celule-mamă cu marcatori care indicau că s-au transformat cu succes în celule beta (unităţi ale pancreasului care secretă insulina). Celulele beta au fost apoi tranplantate şoarecilor de laborator diabetici. Timp de o săptămână, celulele pancreatice au produs insulină reducând nivelul de zahăr din sângele rozătoarelor.

În cazul bărbaţilor, folosirea propriilor celule ar rezolva problema rejectului şi ar evita folosirea tratamentului imunosupresiv. Cercetătorii spun că este posibil ca acest lucru să se aplice şi în cazul femeilor, prin eventualitatea colectării celulelor-mamă din ovocite - precursoarele ovulelor - şi transformarea acestora în celule beta.

Diabetul de tip 1 afectează în special persoanele mai mici de 40 de ani şi reprezintă între 5 şi 10% din totalul de cazuri de diabet din toată lumea.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel