Primirea unei doze de insulină administrată prin vaporizare nazală a ameliorat memoria pe termen scurt a unor pacienţi şi evoluţia maladiei Alzheimer a fost stopată timp de şase luni, ceea ce ar putea constitui o pistă promiţătoare împotriva acestei maladii care astăzi nu poate fi vindecată ci numai încetinită, semnalează vineri site-ul lesoir.be.
„Este o chestiune atât de serioasă încât pregătim un studiu privind prevenirea maladiei Alzheimer“, explică geneticianul Jude Poirier de la Universitatea canadiană McGill. „Dacă am reuşi să întârziem apariţia ei cu câţiva ani, o treime din cazuri ar dispărea brusc. Pentru prima dată putem acţiona asupra fiziologiei maladiei. Medicamentele actuale sunt stimulatori de memorie. Ele nu funcţionează decât la o treime sau la jumătate dintre pacienţi, în general timp de un an sau doi, sau în cel mai bun caz timp de trei ani“, adaugă geneticianul, transmite Agerpres.
Suzanne Craft de la Universitatea din Washington a supus studiului o sută de pacienţi care sufereau de Alzheimer moderat sau de tulburări cognitive uşoare, stare care anunţă maladia. Ei au primit timp de patru luni un placebo sau două doze de insulină - una slabă (20 de unităţi) şi una dublă - prin vaporizare nazală.
Insulina în doză slabă a permis ameliorarea rezultatelor unui test de memorie pe termen scurt - pacientul trebuia să asculte o poveste şi apoi să o redea - însă nu s-a întâmplat acelaşi lucru în cazul administrării dozei mai mari. Cele două doze de insulină par să fi stopat evoluţia maladiei timp de şase luni.
Cele două grupuri care au primit insulină au înregistrat totodată o ameliorare a capacităţilor de reflecţie generală evaluate prin testul numit în mod curent ADAS-cog.
Rezultatele sunt publicate în Archives of Neurology de săptămâna aceasta.
Legătura dintre insulină şi Alzheimer este suspectată de mult timp, pentru că riscul diabeticilor de a suferi de această maladie este mai mare. Primul studiu clinic care arată cât de promiţător este acest tratament a fost publicat în 2008. Mai multe studii pe animale par să indice faptul că insulina administrată pe cale nazală ar putea ameliora performanţele unor şoareci diabetici modificaţi genetic pentru a dezvolta maladia Alzheimer.
Aceste rezultate trebuie să fie totuşi privite cu mare prudenţă: specialiştii în maladia Alzheimer avertizează că aceste rezultate ar trebui să fie confirmate de studii efectuate pe mai mulţi pacienţi şi pe o perioadă mai mare, adaugă sursa citată.
Citeşte şi:
Scanarea retinei – un pas către depistarea timpurie a maladiei Alzheimer
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Orașul despre care Daniel Buzdugan spune că ar putea fi Salonicul României - Foto în articol
- Elicopterul în care s-ar afla președintele Iranului, prăbușit. Chirieac: Se va da vina pe Israel şi pe Occident. Tensiunile vor ajunge la cer
- Romanița Iovan, mărturisiri: "Sunt în viață datorită mamei, pentru că au fost presiuni". Reacția tatălui la maternitate
- Semnalul dat de BNR privind economia. Adrian Negrescu: Ce urmează pentru România
- Gelozia, minciuna şi manipularea asociată cu dependenţa de droguri, impact asupra relaţiilor de cuplu. Radu Leca: Sunt singurul din România care o spune
- Marea reorganizare din Ministerul Muncii: Sunt mai puțini cu... 7 angajați!
- Va plăti rate până la 68 de ani pentru un apartament cu două camere, dar nu-i pare rău. „Accept situația așa cum este”
- Ce a făcut președintele Iranului, Ebrahim Raisi, înainte de accidentul cu elicopterul
- Compania de apă controlată de Ion Dumitrel, CJ Alba, usucă la buzunare. Doi pensionari speciali, la robinet
- UPDATE: Semiluna Roșie a Iranului neagă faptul că ar fi fost găsit elicopterul / Elicopterul în care s-ar afla președintele Iranului, Ebrahim Raisi, s-a prăbușit
- Cum sunt prinse firmele cu administrator fictiv, numit și „om de paie”. Comisar: Întotdeauna identificăm adevăratul șef, aceștia nu scapă
- Lupta dependenților, de două ori mai grea într-un cuplu în care ambii consumă. Psiholog: Partenerul poate fi un obstacol în calea recuperării
- România o ia pe urmele Greciei. Negrescu: Cheltuielile statului, cu 28% mai mari în 2024, în țara codașă la colectarea TVA