Insula Iubirii. Hannelore și Andi, mesaje secrete: Ai răbdare, nu m-ai pierdut
Încercând să se ascundă de privirile celorlal ț i, Hannelore a încercat să păcălească microfoanele ș i camerele de pe ” Insula Iubirii ” ș i a g ă sit un limbaj secret care o ajută să îi trimită mesaje ispitei sale preferate.
"Am observat că sunt niște apropieri pe care eu nu le-aș face niciodată. Nu pot să îmi dau seama dacă e confuză sau dacă nu mai ține la mine, nu știu de ce nu a renunțat la brățară. Îmi vine să plâng continuu, sunt într-un continuu stres. Încerc să îmi umplu timpul cu activități, eu nu am fost niciodată așa sensibil, plin de regrete, cu un milion de gânduri, cu o listă de întrebări. Nu sunt naiv, dar merită să îmi dau sufletul pentru această femeie!", a spus Bogdan, iubitul lui Hannelore, după ce a văzut cum își petrece aceasta timpul cu Andi.
În acest timp, la Minitel, Andi s-a arătat bulversat de comportamentul iubitei lui Bogdan. "Sunt deranjat de Hannelore, de comportamentul ei haotic și confuz: azi stabilim ceva, peste două ore nu mai e valabil", a spus ispita.
Mărul discordiei a fost un tatuaj cerut de ea și pe care Andi a acceptat să îl facă, în ciuda convingerilor sale, pentru ca mai apoi aceasta să schimbe zâmbete și îmbrățișări cu Raul. "Am văzut-o din nou în brațele lui, ea știind că mă deranjează asta, tot a făcut-o", a spus Andi, care a așteptat până când a putut avea o conversație serioasă cu Hanne.
"Eu am niște cratere mari în suflet, doar că le maschez. Nu vreau să fie doar o chestie de moment", i-a spus aceasta lui Andi, în timp ce îi transmitea mesaje egale și lui Raul. Mai târziu, însă, după ce la ieșirea în piața de noapte s-a purtat din nou distant cu Andi, iar acesta a început să o ignore, aceasta a început să îi reproșeze că el ar fi determinat-o să facă toate gesturile pe de cu o seară înainte.
La întoarcerea de la date, fetele au găsit Minitel-ul în beznă, o așa-zisă pană de curent, la care în teorie camerele și microfoanele nu merg, fiind folosită pentru ca "Insula Iubirii" să încerce încă o dată să încerce să afle ce ascunde atât de bine Hannelore. În acest timp, la un Bonfire la care au participat Eugenia, Savin, Bianca și Raul, tot viitoarea mireasă a fost subiectul principal de discuție. "O femeie, când e fericită, o vezi prin toți porii, dar nu am văzut această fericire în ea. Mărturisesc că am fost atras de ea la început, este peste tot ce am văzut aici în trei sezoane. Ea nu va face nimic aici, miza e prea mare pentru ea. În ceea ce o privește, mi-am dat seama că pentru ea Insula Iubirii va începe după ce va pleca de aici. După ce voi nu mai puteți filma, înregistra, controla", a spus ispita, care a decis să se retragă din aceste jocuri și să plece de pe "Insula Iubirii". În timp ce Raul mărturisea că simte atracție din partea lui Hannelore, în casă, convinsă fiind că nu o aude și altcineva, Hannelore a dat explicații detaliate. "Nu am o relație fericită... eu plătesc chiria, gazul, eu lucrez pentru amândoi, el lucrează doar pentru el, banii lui sunt doar pentru el", le-a spus Hannelore celore de la Minitel.
În timp ce Andi încerca să păstreze distanța, Hannelore a făcut însă încă un pas înainte și a cerut să meargă cu acesta la o ședință foto visată de ea, la care din nou, aceasta a fost extrem de senzuală și zâmbitoare. Farmecele sale nu au mai dat însă rezultate, după ce Andi a aflat cu o zi înainte că toate aceste zâmbete și semne nu îi sunt adresate doar lui, astfel că din nou Hannelore și-a schimbat comportamentul – a început să se plângă la acesta de Cati și chiar la producătorul emisiunii. "Mie nu îmi place așa, mă forțează la niște lucruri. Eu nu vreau să frâng inima nimănui. Andi își dorește mai mult, dar eu nu pot să îi ofer și nu din cauza lui Bogdan. Și nu pentru că nu îl plac, dar nu e momentul. Nu vreau să merg cu el la date la final, nu vreau să îi dau speranțe", s-a plâns aceasta, crezând că discuția nu este înregistrată și a plusat chiar spunând că nu ar fi vrut să iasă la date cu același bărbat. Întrebată însă dacă vrea ca Andi să fie scos de pe "Insula Iubirii", aceasta a refuzat, convenind să îi facă și acestuia cunoscute intențiile sale. Cu toate acestea, seara, Hannelore a avut un comportament complet diferit, ba chiar a făcut o mișcare riscantă: i-a transmis un mesaj lui Andi folosindu-se de literele de pe brățara roșie a relației. "A început să îmi arate literele, formând cuvintele – AI RĂBDARE, NU M-AI PIERDUT", a dezvăluit Andi.
De partea cealaltă, Cati i-a povestit lui Andi discuția avută cu Hannelore, iar acesta, aflând minciunile, a început să divulge tot mai mult din limbajul secret pe care aceștia l-au dezvoltat fără ca cei din jur să fi remarcat.
Greva foamei
Răzvan a anunțat că face greva foamei, fără să impresioneze însă pe nimeni. "Nu mai mânânc nimic, nu mă mai simt bine aici, nu mai vreau nimic! Îmi schimb număr, o blochez și pe Facebook, nu mai vreau să dea de mine! Vine aici și se îndrăgostește? Să fie sănătoasă, au am fost sincer cu ea, cea mai mare greșeală a mea", a încercat acesta să îi spună Danei. Iar dacă cei de la Purimuntra și-au dat seama că este doar încă un scenariu pus la cale ca să ascundă supărarea după ce a fost demascat la Bonfire, Dana este singura care își continuă rolul, amuzată de situație. "O să ajungă acasă și toți băieții vor face glume pe seama lui", a spus ispita.
De la supărare, Răzvan a ajuns foarte ușor la denigrarea lui Cati, legându-se de faptul că nu vrea să lucreze și că preferă să stea pe banii părinților săi, deși are la rândul său un copil. "Face pe proasta, ca să-i fie bine", a concluzionat acesta.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News