Institutul Clinic Fundeni a inaugurat, miercuri, două staţii noi de dializă cu câte 25 de lcouri pentru copii şi adulţi, realizate în parteneriat public privat, sumele alocate pentru realizarea centrului depăşind 100.000 de euro, a declarat managerul unităţii sanitare, conf. dr. Carmen Orban.
"Este foarte important pentru dezvoltarea oricărui spital faptul că privatul nu ne consideră concurenţi, ci ne ajută. Noul centru de dializă va avea 25 de locuri pentru copii şi aproape la fel pentru adulţi. Atât cazarea, dar şi echipamentele şi staţia de dedurizare a apei sunt la cele mai înalte standarde", a explicat managerul, citat de Mediafax.
Ea a susţinut că Institutul Fundeni trebuie să fie un centru de elită în care să se poată dezvolta medicina performantă.
Coordonatorul centrului pentru adulţi, prof. dr. Mihai Voiculescu, a spus că odată cu realizarea acestei unităţi şi-a văzut împlinit un vis, întrucât de miercuri, în noua unitate se poate investiga şi trata orice formă de nefrologie pentru orirce tip de bolnav cu boală renală sau renală cu comorbidităţi. El a precizat că în clinică sunt iniţiate anunal între 40 şi 60 de dialize la adulţi după care bolnavii continuă tratamentul în unităţile teritoriale. La Fundeni rămân la tratament numai cazurile grave, iar acestea sunt în jur de 24-26 de bolnavi cu probleme foarte grave.
La rândul lui, prof. Gheorghe Chiriac Babei a declarat că din 1992 când a început programul de dializă pentru copii la Fundeni au fost trataţi şi vindecaţi peste 300 de copii. "Raportat la statisticile internaţionale, stăm foarte bine. Mai mult, avem un caz, care poate fi premieră mondială, un copil care este dializat de la nouă luni, după un an şi jumătate de dializă a fost supus unui transplant de rinichi, primind o bucăţică din rinichiul mamei. Acum este foarte bine", a mai spus Babei.
Problema tratamentului pentru insuficienţa renală cronică a copilului mic este foarte delicată mai ales la micuţii sub trei ani, din cauza dimensiunilor foarte mici, a explicat profesorul.
Prin programul naţional de dializă, statul plăteşte tratamentul pentru 10.000 de bolnavi. Aceasta înseamnă aproape 60 de milioane de lei pe an, pentru că un pacient poate face 150 de proceduri pe an, iar o şedinţă costă casa 472 de lei, a declarat directorul general al CNAS, dr. Dorin Ionescu.
Rata de creştere a cazurilor noi pe an este de 4 - 5% faţă de rata europeană unde este de 1%. Majoritatea procedurilor de dializă sunt realizate, în România, de către sistemul privat, a adăugat Ionescu.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- BANCUL ZILEI: Lecția de Limba Româna
- Mai avem o lună cu Pluto în Capricorn! Fraze cheie pentru fiecare zodie
- Băutura japoneză care îmbunătățește somnul și abilitățile sociale
- Șoferul strivit de un tramvai în București era soțul femeii peste care s-a aruncat benzină în Parlament - surse / update
- Piromanul de la Parlament, declarat „erou național”. Ai grijă ce comentezi pe TikTok pentru că intră pe fir DIICOT! Mircea Toma și Valentin Jucan, reacții
- Candidatul care ne-ar putea aduce "o surpriză" la alegerile prezidențiale. Bogdan Chirieac, scenariul în care "victoria lui Marcel Ciolacu devine clară"
- Calendar Creștin Ortodox. Sărbătoare 19 septembrie 2024
- Ambasadorul SUA la Budapesta: Cum e posibil ca țara care s-a ridicat la luptă în 1956 împotriva sovieticilor să facă azi jocurile Rusiei?
- PSD, decizie privind legea care i-ar permite lui Iohannis să candideze la alegerile parlamentare din 1 decembrie 2024
- Elevii nu își vor mai putea filma profesorii în timpul orelor. Florian Lixandru: Există câteva excepții