Instanța din Bulgaria ar putea respinge cererea de extrădare a Elenei Udrea, susține avocatul acesteia. Veronel Rădulescu: Ar fi rușinea lumii
Autor: Doinița Manic | Publicat pe: 07 iun 2022, 08:33
WhatsApp
Instanța din Bulgaria ar putea respinge cererea de extrădare a Elenei Udrea, susține avocatul acesteia. Veronel Rădulescu: Ar fi rușinea lumii
Instanța din Bulgaria ar putea respinge cererea de extrădare a Elenei Udrea, susține avocatul acesteia. Veronel Rădulescu: Ar fi rușinea lumii
Veronel Rădulescu, avocatul Elenei Udrea, susține că Bulgaria ar putea respinge cererea de extrădare a fostului ministru.

Veronel Rădulescu, unul dintre avocații Elenei Udrea susține că este posibil ca instanța din Bulgaria să respingă solicitarea de predare a fostului ministru către autoritățile din România. 

"Din păcate, Justiția nu se face numai in funcție de lege și de faptele din dosar, ci si de nume, iar în cazul Elenei Udrea este evident că a fost o justiție în funcție de nume.

De regulă, amânările de pronunțare se fac într-un termen de 2 săptămâni, instanța se poate pronunța după acest termen, dar ar putea să mai amâne încă o dată pronunțarea. Am convingerea mea că instanța așteaptă să vadă ce ar mai putea să apară, (...) pentru că este fără logică ordonanța dată de guvern, la propunerea ministrului Justiției, care într-adevăr pune în acord cu decizia Curții Constituționale, dar este tardivă, se aplică numai pentru viitor și, nu în ultimul rând, este neconstituțională și această OUG, pentru că nu poți să ignori voința a milioane de români care au votat într-un anume fel, chiar la propunerea președintelui țării, ca să nu se mai modifice prin ordonanțe legi ale Justiției", a declarat Veronel Rădulescu în cadrul emisiunii "Culisele Statului Paralel" de la Realitatea Plus.

Exemplul Greciei

În plus avocat a menționat mai multe nereguli din dosar pe care judecătorii bulgari le-ar fi remarcat în urma examinării cazuri și care ar putea sta la baza amânării deciziei de extrădare a Elenei Udrea.

"În dosarul gala Bute () ea a fost condamnat de un complet nespecializat, din care a făcut parte dna. Florentina Dragomir, care n-a depus jurământ ca judecător. Pornind de la acest fapt, instanțe din alte state, cum ar fi Grecia, au respins cererile formulate de statul român pe motiv că judecătorul care a dispus în dosarul respectiv nu avea jurământul, este exact aceeași situație și în dosarul Elenei Udrea.", a mai declarat avocatul.

Veronel Rădulescu: Dacă și Bulgaria face asta, chiar mi-ar fi rușine

Avocatul a mai afirmat că "ar fi rușinea lumii" dacă instanța din Bulgaria va respinge cererea statului român de extrădare a Elenei Udrea

"De la acea decizie dată de Curtea de Justiție a Uniunii Europene, care printre rânduri spune că judecătorii români pot să mai încalce, când vor ei, deciziile CCR, s-a creat un haos și Justiția română a devenit absolut imprevizibilă, nu mai știi cum se aplică legea, respectând deciziile Curți, nerespectându-le, și asta face posibilă această justiției "după nume" .

Să știți că este posibil ca instanța din Bulgaria să respingă cererea statului român de extrădare a Elenei Udrea, din toate motivele pe care le-am invocat. Ar fi rușinea lumii! După ce Grecia, Italia, Germania, Marea Britanie au luat decizii similare, dacă și Bulgaria face asta, chiar mi-ar fi rușine să se întâmple lucrul acesta", a afirmat avocatul Veronel Rădulescu.

Elena Udrea a fost audiată, luni, în cadrul procesului „Hidroelectrica”, prin videoconferință, din Bulgaria. Avocații ei din țară au cerut instanței încetarea procesului și au invocat decizia Curții Constituționale în ceea ce privește prescripția faptelor. Instanța a decis amânarea procesului.

VEZI ȘI: Avocata Elenei Udrea, detalii despre decizia judecătorilor din Bulgaria. Ce documente au fost solicitate României. "Nimeni nu înțelegea"

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?