Data publicării:
Sediul Antena 3, confiscat prin decizia instanței
Pe lângă pedeapsa maximă de 10 ani primită de Dan Voiculescu, judecătorii Curții de Apel au decis confiscarea mai multor terenuri și clădiri, între care și cea a redacției postului Antena 3.
Jurnalistul Adrian Ursu, care a anunțat în direct decizia instanței privind confiscarea unor bunuri, a subliniat că scopul întregului proces a fost acela de a lichida Antena 3.
"A fost dispusă confiscarea acestei clădiri care aparține unei societăți din grupul de firme care face subiectul acestei anchete (...) aici există relații contractuale, există contracte comerciale, de închiriere care fac practic imposibilă, deși scopul acesta este, înlăturarea Antenei 3 din acest spațiu. Asta nu va duce în niciun fel la încetarea emisiei sau la închiderea gurii jurnaliștilor Antena 3, e doar o măsură care dovedește în mod clar care a fost scopul întregii operațiuni", a declarat Adrian Ursu.
Potrivit procurorilor DNA, prejudiciul în dosarul privatizării ICA este de 60 de milioane de euro.
Judecătorii au pus sechestru pe imobile aparținând și celorlalți inculpați.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News