Data publicării:

Inspectorii de muncă vor putea intra oricând în sediul unei firme

Autor: DCNews Team | Categorie: Arhiva
WhatsApp
ioan-botis
ioan-botis

Inspectorii de muncă vor avea dreptul permanent de a intra în sediul unei firme pentru a verifica acte şi vor putea dispune retragerea autorizaţiei de funcţionare, cu suspendarea directă a activităţii, dacă descoperă încălcări flagrante ale legii, a declarat, marţi, ministrul Muncii, Ioan Botiş.

El a precizat, într-o conferinţă de presă susţinută la Guvern, că noile atribuţii ale imspectorilor de muncă au fost stabilite în şedinţa de marţi a Executivului.

"Prin modificările pe care le-am propus, întărim rolul şi atributul inspectorilor de muncă, practic sunt articole care prevăd posibilitatea de a intra permanent la sediul angajatorului şi de a verifica actele pe care acesta le deţine. Sunt unele noutăţi pe care le-am introdus, precum suspendarea directă a activităţii în cazul în care se constată o încălcare flagrantă a legii. De asemenea, inspectorii de muncă au posibilitatea de a dispune retragerea autorizaţiei de funcţionare, pot să aplice semne distinctive cu valoare de sigiliu, în virtutea autorităţii de stat cu care este investit pe timpul şi în legătură cu îndeplinirea atribuţiilor de serviciu", a spus Botiş, citat de Mediafax

Inspectorii de muncă vor avea totodată dreptul să preleveze mostre de produse, materiale ori substanţe fabricate, utilizate, depozitate şi manipulate, în vederea efectuării de analize în laboratoare specializate sau în vederea înregistrării de probe.

Potrivit ministrului, în acest an au fost efectuate, prin intermediul Inspecţiei Muncii, un număr de 101.138 acţiuni de control, dintre care 79.541 pentru munca la negru.

În urma acestor verificări, 51.145 de angajatori au fost amendaţi, dintre care 8.418 patroni pentru muncă nedeclarată.

Valoarea totală a amenzilor aplicate s-a ridicat la 64.534.975 lei, din care 44.742.500 lei pentru munca la negru.

Au fost depistate peste 15.000 de persoane fără forme legale de muncă.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel