Data publicării:

INSP, precizări despre prezența E-Coli în apa Mării Negre

Autor: Doinița Manic | Categorie: Sanatate
WhatsApp
INSP, precizări despre prezența E-Coli în apa Mării Negre / Foto: Pixabay
INSP, precizări despre prezența E-Coli în apa Mării Negre / Foto: Pixabay

INSP a venit cu mai multe precizări despre prezența E-Coli în apa Mării Negre.

Institutul Național de Sănătate Publică a venit cu mai multe precizări după ce în apa Mării Negre a fost depistată prezența E-Coli.

"Ca urmare a informațiilor prezente în spațiul public referitoare la concentrații mari de Escherichia coli (E.coli), în unele zone de îmbăiere din apa Mării Negre, Institutul Național de Sănătate Publică face următoarele precizări:

Prezența E.coli în apa de îmbăiere reprezintă un parametru de calitate al apei stabilit obligatoriu pentru a fi monitorizat. Valorile determinate prin analize de laborator se raportează la criteriile de calitate ale apei stabilite prin HG 546/2008 privind gestionarea calităţii apei de îmbăiere, respectiv:

- până în 250cfu/100 ml pentru calitate excelentă

- până la 500cfu /100 ml pentru calitate bună

- peste 500cfu/100 ml pentru calitate satisfăcătoare.

De ce nu a fost interzis scăldatul

În cadrul monitorizării zonelor de îmbăiere de pe litoralul Mării Negre din România, valorile indicatorului microbiologic E.coli analizat au prezentat creșteri sporadice peste norma stabilită.

Clasificarea apelor de îmbăiere se efectuează utilizând datele de monitorizare pe parcursul ultimilor 4 ani, nu la valorile determinate la fiecare monitorizare.

Aceste creșteri nu au fost constante (timp mai multe zile) și nu se încadrează în ”situație anormală” și nici în situația de ”poluare pe termen scurt”, pentru că valorile din ziua următoare creșterii s-au încadrat în valori normale. Creșterile valorile indicatorilor microbiologici au fost punctuale și disparate în timp, motiv pentru care nu a fost emisă recomandarea de a interzice scăldatul în acele zone.

Prezența E.coli în apa potabilă și apa de îmbăiere denotă o contaminare fecală de origine umană sau animală - deversări de ape reziduale accidentale din diverse surse: canalizări defecte, terenuri agricole, ferme de animale, plaje insuficient întreținute.

Diferența dintre indicatorul E.coli în apa de îmbăiere versus apa potabilă

Pentru apa potabilă valoarea pentru E.coli, conform OG nr. 7/2023 privind calitatea apei destinate consumului uman, trebuie să fie ”0 cfu/mL” pentru a nu produce îmbolnăviri.

Având în vedere faptul că apa de îmbăiere poate fi ingerată accidental, în cantități mici, riscul de îmbolnăvire presupus de prezența E. Coli în apa de îmbăiere este redus, față de prezența microorganismului în apa potabilă.

Recomandări pentru populație

Recomandări pentru populație pentru prevenirea posibilelor îmbolnăviri asociate acestor concentrații crescute de E.coli în apa de mare:

- Evitarea ingestiei apei și a scufundărilor cu capul sub apă pentru a nu favoriza pătrunderea apei pe nas sau urechi

- Îmbăierea doar în zonele amenajate și monitorizate unde se afișează calitatea apei de îmbăiere. Este indicat să facă duș după îmbăiere

- Utilizarea corectă a grupurilor sanitare și spălatul pe mâini după folosire

- Respectarea normelor generale de igienă

- Consumul de apă potabilă doar din surse sigure, monitorizarea calităţii apei potabile fiind asigurată și de către producător /distribuitor

Pentru a controla situația apărută se face monitorizarea microbiologică cu frecvență mărită și completarea analizelor cu cele fizico-chimice.

Specialiștii din cadrul INSP vor realiza o analiză în dinamică a calității apei de îmbăiere de pe litoralul Mării Negre, în colaborare cu specialiștii din cadrul Institutul Naţional de Cercetare - Dezvoltare Marină “Grigore Antipa”, pentru a depista cauzele care au generat această situație", a transmis INSP într-un comunicat de presă.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel