Data actualizării:
Data publicării:

Înregistrări Drulă. Marian Petrache, vicepreședinte PNL: Riscurile unei guvernări de coaliție. Cîțu va realiza, până la urmă

Autor: Ema Apostu | Categorie: Politica
WhatsApp
Sursa foto: Facebook Marian Petrache
Sursa foto: Facebook Marian Petrache

Marian Petrache, vicepreședinte PNL, a reacționat după scandalul izbucnit în jurul interceptărilor din biroul lui Cătălin Drulă.

Întrebat, în emisiunea Exces de Putere, de la Antena 3, dacă îl suspectează pe ministrul Transporturilor Cătălin Drulă că i-a înregistrat pe cei doi liberali în biroul său, Marian Petrache, vicepreședintele PNL, a declarat:

"Vreau să vă spun că funcţiile de secretar de stat şi şef de agenţii sunt funcţii politice, iar numirile se fac de prim-ministru. Atunci când faci aceste numiri, sunt propuneri pe care le face un ministru în subordinea căruia sunt secretarii de stat şi şefii de agenţii. În cazul în care colegii mei au fost să discute cu domnul ministru despre numiri pe funcţii politice, atunci discuţia este ok. Dacă, Doamne fereşte!, este vorba şi despre altceva, bănuieli că s-ar fi întâmplat şi altceva acolo, atunci este de condamnat.

Nu ştiu ce a vrut să urmărească domnul ministru, dar ce a spus domnul prim-ministru Cîțu este corect. În România, multe funcţii sunt ţinute aşa că să te joci cu oamenii ăia, să poţi să-i ai la mână oricând. Sunt riscurile unei guvernări în coaliţie şi eu cred că, până la urmă, domnul Cîțu va realiza că singura şansă a coaliţiei este să fie ceva transparent".

Senatorul PNL George Stângă și președintele Consiliului Județean Prahova, Iulian Dumitrescu, au fost înregistrați de procurorii DNA chiar în biroul ministrului transporturilor în timp ce îi cereau lui Cătălin Drulă, să îi păstreze în funcție pe șefii Asociației Române de Salvare a Vieților Omenești pe Mare și Administrației Fluviale a Dunării de Jos Galați.

Vezi AICI stenogramele.

Ce reacție a avut premierul Cîțu, după interceptările apărute în presă

"Eu am cerut, de la începutul anului, să punem toate companiile pe 109 - managementul acestor companii. Până acum, niciun ministru nu a reuşit să facă acest lucru şi, de aceea apar, aceste probleme. Când nominalizezi din patru în patru luni, apar probleme. Eu le-am spus că trebuie să facă totul pe 109. Mai este şi problema la Finanţe, care a întârziat cu acea ordonanţă pe care eu am trimis-o de ceva vreme şi care a fost făcută pe 109. Acolo e soluţia.

Punem oamenii pe mandat, profesionişti pe 109 şi nu mai ai astfel de probleme. Ancheta este în curs şi vom vedea dacă este ceva acolo. Dar, în afară de această situaţie, dacă vrem să avem companii de stat profitabile, trebuie să avem şi management profitabil şi nu poţi să ai management profitabil dacă îl numeşti din patru în patru luni", a spus Florin Cîțu.

Vezi și: Fii drulău!“, noul ordin în USR. Bogdan Chirieac: Se rupe lanțul de iubire

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel