Înregistrări Cosma-Onea, plângere penală: Parchetul general, cercetări DNA Ploieşti
PÎCCJ efectuează cercetări într-o cauză constituită în urma unei plângeri privind înregistrările de la DNA Ploieşti.
Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (PÎCCJ) a anunţat, marţi, că procurorii Secţiei de urmărire penală şi criminalistică efectuează cercetări într-o cauză constituită în urma unei plângeri formulate după difuzarea înregistrărilor de la DNA Ploieşti.
'Secţia de urmărire penală şi criminalistică efectuează cercetări într-o cauză penală constituită ca urmare a înregistrării unei plângeri penale şi care vizează aspectele prezentate de către mass-media. Totodată, Inspecţia Judiciară - din oficiu şi la solicitarea preşedintelui Consiliului Superior al Magistraturii - efectuează verificări prealabile pentru a stabili dacă există indicii privind săvârşirea vreunei abateri disciplinare cu privire la aceleaşi aspecte', se precizează într-un comunicat al PÎCCJ transmis Agerpres. Conform aceleiaşi surse, precizările vin în urma solicitărilor mass-media de a prezenta un punct de vedere în legătură cu relatările referitoare la o serie de aspecte vizând activitatea unor procurori din cadrul Serviciului Teritorial Ploieşti al DNA.
'Conducerea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie are deplină încredere că atât investigaţia penală cât şi verificările prealabile vor fi efectuate cu profesionalism şi vor elucida aspectele semnalate în mass-media', se mai menţionează în comunicat.
[citeste si]
Postul de televiziune Antena 3 a prezentat, pe 11 februarie, mai multe înregistrări audio în care erau redate presupuse discuţii ale procurorului şef al Serviciului Teritorial Ploieşti al DNA, Lucian Onea, cu fostul deputat Vlad Cosma, trimis în judecată într-un dosar de corupţie, referitoare la falsificarea unor probe din dosare.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News