Data actualizării:
Data publicării:

Înregistrări Colectiv. Parchetul General, primul mesaj

Autor: Rodica Mitu | Categorie: Stiri
WhatsApp

Procurorii Parchetului General anunță că nu aveau la dosarul Colectiv filmulețul publicat joi și nici nu știau de existența înregistrării.

Alegeri prezidentiale 2024

„Procurorii din cadrul Secției de urmărire penală și criminalistică nu au avut la dosarul cauzei înregistrarea video în cauză și nici nu au avut cunoștință de existența acesteia în cursul derulării anchetei penale, care s-a finalizat prin trimiterea în judecată a unui număr șase persoane fizice și două persoane juridice", transmite Parchetul General, printr-un comunicat de presă.

Înregistrarea video a fost solicitată, joi, Inspectoratului pentru Situații de Urgență, urmând a fi valorificată în cadrul urmăririi penale în cauza aflată în prezent pe rolul Secției de urmărire penală și criminalistică, referitoare la incendiul din clubul "Colectiv".

Procurorii Parchetului General au deschis un dosar deschis ca urmare a plângerii părinților victimelor și supravietuitorilor tragediei, care au acuzat autoritățile de neglijență și ucidere din culpă.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel