Octavian Goga, poet, publicist și om politic, fiind și prim-ministru între decembrie 1937-februarie 1938, s-a născut pe 1 aprilie 1881, în satul Rășinari, în familia preotului ortodox Iosif Goga.
În 1904 îi apare în "Luceafărul" cunoscuta poezie "Oltul", apoi "Dăscălița", iar în 1905 poeziile "Plugarii", "Rugăciune", Clăcașii". Avea doar 25 de ani și începea să se bucure de un prestigiu literar remarcabil, consolidat și de premiul "Năsturel Herescu" al Academiei Române" , primit în 1906.
În 1920, Octavian Goga a fost ales membru al Academiei, discursul de recepţie fiind intitulat "Coşbuc", pentru ca în 1924 să primească Premiul Naţional de poezie, iar Mihail Sadoveanu pentru proză.
A decedat la 6 mai 1938 la Ciucea. Trupul poetului a fost transportat la București, fiind apoi înhumat în Cimitirul Bellu. Ulterior, el a fost reînhumat la Ciucea.
Citește și: Nichita Stănescu, poetul necuvintelor, înregistrare din arhiva TVR
La 135 de ani de la nașterea lui Octavian Goga, turiștii au ocazia să viziteze sâmbătă casa poetului din Rășinari, ghidați chiar de nepotul acestuia, Dinu Bucșan.
Este una din puținele zile din an când se poate vizita casa lui Goga din comuna în care s-a născut.
"Casa se poate vedea sâmbătă, după ora 16.00, când se termină programul. Casa se află la numărul 880 din Rășinari, este un corp de clădire, e casa veche, eu voi fi acolo. Nu se plătește nicio taxă pentru vizitare. Casa poetului se poate vedea și în Săptămâna Altfel și la vară, în rest nu. Eu locuiesc în București", a declarat vineri, pentru Agerpres, Dinu Bucșan, nepotul lui Octavian Goga.
Sâmbătă, locuitorii din Rășinari vor comemora 135 de ani de la nașterea poetului Octavian Goga. Manifestarea va începe la ora 10.00, la Biserica "Sfânta Treime" din Rășinari, cu o slujbă religioasă. De la ora 11.00 va fi vernisată o expoziție la Căminul Cultural din Rășinari, dedicată personalităților localității, realizată cu documente de la Arhivele Naționale. Din programul oficial mai face parte și un recital din poeziile poetului. Tot sâmbătă, în sediul primăriei din comună va fi lansat volumul "Rășinari — Paris și retur".
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Horoscop 23 aprilie: Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești. Zodia care are probleme în familie. Mergi pe vârfuri!
- Scenariu de necrezut: Armate de gândaci cyborg controlați de la distanță. Ce spun cercetătorii japonezi
- Klaus Iohannis, iritat de o întrebare primită de la un jurnalist DC NEWS: Asta să vă spună analiștii, sociologii, părerologii - Video în articol
- Calcule electorale pentru Primăria București. Marele pierzător după retragerea lui Cîrstoiu. Chirieac: Va absorbi imediat o bună parte a electoratului său
- Horoscop 23 aprilie 2024. Soarele din Taur se rupe de careul cu Pluto. Daniela Simulescu, previziuni pentru zodii
- Secretul tinereții fără bătrânețe: Vă vine să credeți că bărbatul din imagine are 60 de ani? Ce mănâncă omul care nu vrea să audă de botox
- ANAF se pregătește să ia bani de la români. Ești bun platnic? Vin vești proaste. Anunțul lui Boloș: Cât va trebui să plătim
- Geoană, anunț privind candidatura la prezidențiale 2024: Văzând ce se întâmplă în țară...
- Trei infuzii care ajută la curățarea rinichilor în mod natural
- Cum va fi vremea de Florii. Meteorolog: Vor fi prezente în cea mai mare parte a țării
- La mesele festive scăpăm „ca vaca-n cucuruz” și apoi ne întrebăm de ce ne-am îngrășat. Dr. Doru Negru: Păi ați alergat mai mult de Paști?
- Circulăm într-o junglă. Mesajul unui expert auto: Cifrele ne arată că trebuie să știi să te aperi
- Cum te prind criminaliștii doar după scris. Comisar-șef: Activitatea este exclusiv umană