Data publicării:

Inovaţie în transplantul pe cord. Se lucrează la prima inimă robotizată

Autor: Florin Răvdan | Categorie: Stiri
WhatsApp

 Prima inimă robotizată, obținută cu ajutorul celulelor stem și al biotehnologiei, este proiectul în dezvoltare cu ajutorul căruia o echipă de cercetători olandezi speră să găsească o soluție pentru criza transplantului de organe, potrivit The Telegraph.

Alegeri prezidentiale 2024

Inima robotizată, care ar putea fi disponibilă în aproximativ un deceniu, a fost inclusă pe lista scurtă de proiecte ce ar putea obține o finanțare de 30 de milioane de lire sterline din partea British Heart Foundation (BHF), care caută "noi abordări radicale" pentru a vindeca maladii cardiace grave.

Coordonatorul proiectului, profesorul Jolanda Kluin, de la Centrul Medical al Universității din Amsterdam, spune că s-a simțit inspirată când a văzut o stea de mare robotizată, cu tentacule moi, care se puteau contracta ca mușchiul inimii.

În timp ce cercetătorii sunt la decenii distanță de obținerea unei inimi vii pornind de la celulele pacientului, organul hibrid propus de olandezi pare a fi o soluție viabilă în cazul insuficienței cardiace. Mușchii cardiaci artificiali robotizați imită inima umană, deci hibridul bate ca un cord real, a spus Kluin, conform Mediafax. 

Cum funcţionează

Inima hibrid wireless - fapt ce oferă bolnavului libertate de mișcare - este acoperită cu celulele pacientului, prevenindu-se astfel cheagurile de sânge, infecțiile și reacțiile adverse.

Sursa de energie ar fi instalată într-o jachetă și s-ar conecta la cord cu ajutorul uui circuit implantat sub piele.

Numai în Marea Britanie, există 7 milioane de persoane cu maladii cardiace, iar 152.000 mor anual din această cauză. Pentru mulți, singura soluție este transplantul, dar numărul donatorilor este mic. În 2018-2019 s-au efectuat 178 de transplanturi de inimă, însă circa 20 de pacienți au murit în timp ce așteptau un cord. Chiar și când există disponibilitate, este posibil ca organismul pacientului să respingă inima.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel