Data publicării:

Iniţiativa celor Trei Mări. Iohannis: Condiţiile sunt îndeplinite pentru proiecte concrete

Autor: Mihai Ciobanu | Categorie: Stiri
WhatsApp

Preşedintele Klaus Iohannis a afirmat luni, în cadrul unei alocuţiuni rostite la Palatul Cotroceni, că Iniţiativa celor Trei Mări s-a maturizat politic şi conceptual şi că toate condiţiile sunt îndeplinite pentru a începe proiecte concrete. 

"România s-a angajat în pregătirea acestui summit şi a Forumului de Afaceri cu hotărârea fermă de a obţine rezultate clare. Astfel, am colaborat, state participante şi alţi parteneri apropiaţi, pentru a ne asigura că această iniţiativă este pragmatică şi că ne axăm pe obţinerea rezultatelor concrete. Putem spune acum că Iniţiativa celor Trei Mări s-a maturizat politic şi conceptual şi că toate condiţiile sunt îndeplinite pentru a începe proiecte concrete. (...) În timp ce ne pregătim pentru următoarea mare provocare, cea a Preşedinţiei Consiliului Uniunii Europene pentru prima jumătate a anului 2019, mă angajez să contribui în mod activ la dezvoltarea Iniţiativei celor Trei Mări şi la punerea în aplicare a proiectelor de interconectivitate care pot însemna mult pentru ţările noastre şi prosperitatea şi securitatea Uniunii Europene", a declarat preşedintele la dineul de gală organizat cu ocazia Summitului "Iniţiativa celor Trei Mări". 

Interconectivitate sporită în Europa Centrală şi de Sud-Est

Potrivit alocuţiunii postate pe site-ul Administraţiei Prezidenţiale, Iohannis a evidenţiat că organizarea la Bucureşti a summitului din acest an şi a primei ediţii a Forumul de Afaceri al Iniţiativei celor Trei Mări, precum şi eforturile depuse, alături de ceilalţi participanţi, pentru cristalizarea obiectivelor reflectă importanţa acordată cooperării regionale. 

"Suntem convinşi pe deplin că Iniţiativa are potenţialul de a facilita o interconectivitate sporită în Europa Centrală şi de Sud-Est, de a intensifica relaţiile economice şi comerciale şi fluxurile de investiţii din regiune şi cu alţi parteneri din comunitatea euroatlantică. Prin urmare, suntem avocaţi ai contribuţiei acestei iniţiative la consolidarea generală a Uniunii Europene şi a relaţiei transatlantice", a spus el.

Prezenţa preşedintelui Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, salutată

Preşedintele Iohannis a salutat prezenţa preşedintelui Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, arătând că implementarea proiectelor agreate de statele participante va susţine eforturile UE pentru dezvoltarea şi modernizarea infrastructurii pe continent. 

El a exprimat apreciere şi pentru participarea reprezentanţilor guvernului SUA: Ian Steff, secretarul adjunct al Departamentului Comerţului, şi Rick Perry, secretarul pentru Energie. Preşedintele a subliniat că implicarea SUA este esenţială pentru succesul Iniţiativei, dar şi că participarea la nivel înalt reflectă nivelul substanţial la care a ajuns Parteneriatul strategic dintre ţara noastră şi Statele Unite. 

"Aşa cum am subliniat în timpul întâlnirii mele cu preşedintele Trump la Casa Albă, anul trecut, aprofundarea şi extinderea Parteneriatului strategic cu SUA, în toate domeniile, este o prioritate pentru România şi pentru mine. Este, de asemenea, convingerea mea fermă că legătura transatlantică este vitală, deoarece reprezintă coloana vertebrală a civilizaţiei occidentale", a afirmat el. 

Germania a devenit de asemenea stat partener al Iniţiativei

"Suntem convinşi că implicarea Germaniei va spori capacitatea Iniţiativei de a atinge obiectivul nostru comun de a spori interconectivitatea şi, în consecinţă, dezvoltarea economică şi creşterea economică în regiune, în beneficiul tuturor statelor participante şi al întregii Uniuni Europene", a adăugat el. 

Preşedintele a salutat de asemenea participarea reprezentanţilor instituţiilor financiare europene şi internaţionale, dar şi ai unor state din Balcanii de Vest şi din vecinătatea estică. 

"Sunt încrezător că, pe măsură ce se dezvoltă în continuare, Iniţiativa celor Trei Mări poate să depăşească limitele actuale şi să aducă beneficii economice substanţiale vecinilor noştri. Cooperarea sporită în proiecte concrete de interconectivitate între ţările noastre va servi ca dovadă că, spre deosebire de alte opţiuni, perspectiva europeană şi euroatlantică este singura care poate asigura prosperitatea, dezvoltarea durabilă şi stabilitatea în aceste regiuni", a spus el. 

Summitul are loc la Bucureşti în anul în care ţara noastră marchează Centenarul Marii Uniri

"Onorând trecutul, aniversarea acestor o sută de ani ne oferă oportunitatea excelentă de a privi spre viitor. România este acum un stat matur, cu o societate modernă, plină de dinamism, creativitate, profund proeuropeană şi protransatlantică. (...) Într-un context global din ce în ce mai complex, România îşi menţine angajamentul faţă de cei trei piloni care îi definesc politica externă: consolidarea rolului şi eforturilor în cadrul UE şi NATO, precum şi consolidarea şi extinderea Parteneriatului strategic cu SUA. Acestea sunt completate de un rol activ în promovarea stabilităţii, securităţii şi dezvoltării economice a nivel regional", a mai declarat el. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel