Iniţiativa celor Trei Mari, lăudată de Trump, aproape de a obţine finanţare
O iniţiativă a statelor din Europa de Est destinată modernizării infrastructurii şi consolidării independenţei energetice, salutată de preşedintele SUA, Donald Trump, ca o modalitate pentru a reduce dependenţa de livrările ruseşti, a mai făcut un pas spre obţinerea de finanţare, informează Bloomberg.
Banca de Dezvoltare a Poloniei (BGK) este pe punctul de a selecta un asset manager (manager de fond) pentru fondul de cinci miliarde euro pe care Iniţiativa celor Trei Mari intenţionează să îl înfiinţeze, a declarat recent directorul general adjunct de la BGK pentru Bloomberg. Iniţiativa celor Trei Mari, care reuneşte Austria, Bulgaria, Croaţia, Cehia, Estonia, Ungaria, Lituania, Letonia, Polonia, România, Slovacia şi Slovenia, a fost până acum mai degrabă un forum de discuţii politice fără a avea fondurile necesare pentru a susţine investiţii.
Polonia vrea să extindă infrastructura de gazoducte a Europei
Polonia vrea să extindă infrastructura de gazoducte a Europei cu sprijinul Iniţiativei celor Trei Mari. La summiturile Iniţiativei celor Trei Mari au avut loc discuţii despre extinderea interconectărilor între reţelele de gazoducte ale statelor membre, inclusiv o conductă nord-sud care ar urma să conecteze regiunea la un terminal de gaze lichefiate care ar urma să fie construit pe coasta Croaţiei.
"Asset manager-ul va fi independent în cadrul mandatului geografic al fondului şi se va concentra pe proiectele care sprijină interconectivitatea în regiune. Fondul va fi liber să investească într-o gamă largă de active: în acţiuni sau alte instrumente, posibil fără garanţii", a spus Pawel Nierada, director general adjunct la Bank Gospodarstwa Krajowego. BGK intenţionează să injecteze 500 milioane euro în viitorul fond şi să devină unul din partenerii cheie, alături de alte bănci de dezvoltare din regiune.
Vezi şi: Rona Hartner: "Am presimţit că am cancer"
Revizuirea Constituţiei. Toader: Comisia de la Veneţia ne recomandă
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News