Data publicării:
Inginer-constructor, avertisment după incendiul din Dubai: în România vor fi victime
Presa internațională semnalează deficiențe de construcție la mai multe clădiri înalte din Dubai, incendiul din noaptea de Revelion fiind al treilea în ultimii patru ani. Acești zgârâie-nori sunt construiți pe o structură din oțel, placat cu panouri de aluminiu izolat cu poliuretan inflamabil.
Chiar dacă în Europa normele de construcție sunt diferite, un incendiu similar s-a produs, în 2009, la Millenium Building, de lângă Biserica Armenească.
Marius Marinescu, de profesie inginer-constructor, cu experiență în lucrările publice, avertizează că în București situația este mult mai gravă.
În România, doi factori de alarmă
”Doi factori vor declanșa o tragedie cu victime omenești și mari distrugeri materiale, dacă un astfel de incendiu se produce în București, a declarat Marius Marinescu pentru DCNews. Din cauza căldurii produse de foc, pereții cortină din aluminiu se deformează și cad. Gândiți-vă că o astfel de structură, de sute de kilograme, cade de la 30-40 de metri: rade tot ce este în jur. La fel, geamurile termopan, care reprezintă cea mai mare pondere în suprafața blocului turn. Vor fi, astfel, distruse casele din jur, iar oamenii pot fi striviți, în cursul evacuării clădirii. În cazul hotelului din Dubai, turnul era înconjurat de o structură de 10-15 etaje, pe care au căzut resturile. Turiștii evacuați au fost răniți de fragmente mai mici, de cioburi, dar nu au fost direct loviți de panourile mari care au căzut pe terasa de care aminteazm. În unele orașe din România, blocurile turn din oțel, aluminiu și sticlă sunt ridicate pe străzi aglomerate, printre case sau clădiri cu câteva etaje. Evacuarea unui astfel de mastodont în caz de incendiu va fi extrme de dificilă. Pompierii și ambulanțele nu au acces la clădirile turn, din unele zone ale Capitalei, ceea ce va spori numărul victimelor”.
Citește și: Corporatiștii în pericol de incendiu. Capcana din clădirile înalte
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News