Îngijorător! Cum tratează jumătate dintre părinţi tratează durerea şi febra copiilor
Jumătate dintre părinţii români tratează durerea şi febra copiilor (7 - 12 ani) cu medicamente nepotrivite vârstei lor, arată un studiu dat publicităţii marţi de Societatea Naţională a Medicilor de Familie. Potrivit studiului, pentru 22% dintre părinţi cea mai mare temere vizavi de copiii lor este apariţia unei boli care le-ar putea pune în pericol starea de sănătate, urmată de temeri legate de siguranţa copilului şi stabilitatea financiară.
Infecţiile respiratorii reprezintă cele mai frecvente afecţiuni ale copiilor între 7 şi 12 ani, majoritatea (88%) răcind în fiecare an, iar mai mult de o treime (38%) dintre aceştia - chiar şi de trei ori pe an, relevă acelaşi studiu. Tratamentul în caz de răceală şi gripă şi/ sau dureri îi pune în dificultate pe jumătate dintre părinţii care au copii peste 7 ani, pe motiv că nu există opţiuni în materie de analgezice şi antipiretice special concepute pentru această categorie de vârstă.
Astfel, 2 din 10 părinţi sunt nevoiţi să le administreze copiilor tratamente pentru o categorie de vârstă mai mică. Şi toleranţa copiilor la administrarea de medicamente reprezintă o provocare pentru părinţi: 30% dintre copiii cu vârste de peste 7 ani acceptă mai uşor tratamentul dacă are gust plăcut, iar 15% apreciază uşurinţa la înghiţire.
Cele mai frecvente probleme de sănătate în rândul copiilor între 7 şi 12 ani sunt răceala şi gripa, arată studiul Ivox, realizat la solicitarea Societăţii Naţionale de Medicina Familiei, care a avut drept scop investigarea principalelor dificultăţi cu care se confruntă părinţii în timpul episoadelor de boală ale copiilor. Principalele temeri ale părinţilor, atunci când copilul se confruntă cu infecţii respiratorii, sunt episoadele de febră (52%) şi riscul de complicaţii, precum pneumonia (44%). Şapte din zece părinţi merg cu copilul la control la medicul de familie sau la medicul pediatru în cazul în care acesta trece printr-un un episod de boală, arată studiul.
Aproape o cincime dintre părinţi (17%) le administrează copiilor medicamente deja 'testate', care au funcţionat şi în alte episoade de boală şi doar un părinte din zece încearcă, pe cât posibil, să îşi lase copilul să depăşească episodul de boală, fără medicamente, preferând să îi administreze tratament doar dacă boala pare să se înrăutăţească, mai arată studiul citat.
Copiii, greu de convins
Atunci când vine vorba de tratament, o proporţie majoritară de părinţi (94%) aleg medicamente doar la recomandarea medicului sau farmacistului, iar pentru 10% dintre aceştia contează ca medicamentele respective să fie şi o marcă de încredere. Pe lângă faptul că doza nu este, de cele mai multe ori, potrivită categoriei de vârstă, şi toleranţa copiilor la administrarea medicamentelor reprezintă o problemă pentru aproximativ 60% dintre părinţi.
O treime dintre aceştia susţin că singura condiţie cu care copiii lor acceptă medicamentele este ca acestea să aibă un gust plăcut, iar 15% spun că le acceptă doar dacă sunt uşor de înghiţit. 15% dintre părinţi susţin că îşi conving foarte greu copiii să accepte orice fel de medicament. Episoadele de boală au un impact semnificativ asupra stării de spirit şi comportamentului în colectivitate al copiilor. Peste jumătate dintre aceştia (55%) nu mai au energie şi poftă de joacă, arată studiul, iar 32% dintre copii au o stare generală atât de proastă care nu le mai permite să îşi desfăşoare nicio activitate.
Pe lângă tratament antipiretic şi analgezic, părinţii încearcă să le aline suferinţa copiilor petrecând mai mult timp cu ei (58%), preparându-le felul de mâncare preferat (32%), iar 39% dintre părinţi îi încurajează să se odihnească mai mult atunci când sunt bolnavi.
Studiul 'Care sunt temerile părinţilor cu privire la copiii lor' a fost realizat pe platforma Ivox, la comanda Societăţii Naţionale de Medicina Familiei, pe un eşantion reprezentativ de 471 de părinţi cu copii cu vârste între 7 şi 12 ani, din mediul urban. Studiul a fost realizat în perioada 11 - 18 iulie şi are o marjă de eroare de plus/minus 3%.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News