Am vrut sa scriu textul asta acum vreo doua zile. Bine ca nu l-am scris atunci. Eram prea revoltata. Ma uit la televiziuni, televiziunea e locul in care ma simt ca acasa, iubesc munca in echipa, sunt exigenta cu colegii mei, dar ii si apar atunci cand gresesc, nu, insa, cand o fac din superficialitate, dezinteres sau lipsa de respect fata de profesia asta.

Sunt si solidara cu colegii mei, la o adica. Cum cu oamenii la care tin sunt intotdeauna mai exigenta, pentru ca am pretentii mai mari de la ei decat de la altii, ma doare cand vad jurnalisti gafand, gafand grav si cu consecinte dezastruoase asupra celor care se uita la ei. Ma bucur deci ca nu mi-am scris revolta acum doua zile, ca mi-am acordat putin timp sa ma adun. Acum simt o revolta calma, de asta data, pot vedea lucrurile cu mai multa toleranta, nu cu detasare (asta nu prea-mi iese niciodata), cu tristete multa, dar fara patima si incrancenare.

Nu inteleg si pace, de pilda, de ce multi colegi din presa intra nedocumentati in emisiuni. Spun “colegi” pentru ca, asa cum am mai spus, profesia mea ramane cea de jurnalist, dincolo de optiunea de a fi intrat intr-un partid, cu speranta (sau iluzia?) ca voi putea finaliza pe ici colo, acolo unde pana acum nu puteam decat sa semnalez, sa vorbesc sau sa scriu. Mi-am auzit colegi de breasla, unii dintre ei chiar oameni cu responsabilitati editoriale, vorbind despre fondurile europene pe care le mananca ong-urile. Colegii astia ai mei n-au auzit pana acum ca nu exista fonduri europene pe protectia animalelor? Ca Uniunea Europeana nu a prevazut asemenea linii de accesare a banilor comunitari ? Sunteti ziaristi, dragi colegi ! Ok, nu ati auzit, dar nici macar nu va documentati inaintea unei emisiuni, nu cititi, nu vorbiti cu cei care activeaza in zona asta, sau chiar cu politicienii cu care va intalniti in fiecare zi in emisiuni? Ei v-ar fi putut spune. Cei mai rasariti, pentru ca e atata ignoranta si acolo…Dezinformati si manipulati, asta-i efectul in cele din urma si ma intreb ce va mana in lupta. Poate o faceti din nestiinta sau poate vreti sa faceti din ong-uri tap ispasitor pentru tragedia baietelului gasit mort, muscat de caini. Nu spun omorat de caini, inca, pentru ca au aparut si alte ipoteze. Nu le acreditez, dar imi pastrez inca rezerve pana la incheierea anchetei. Si asta nu ca sa caut o salvare pentru caini, respect si iubesc si animalele, nu mi-e rusine cu asta, dimpotriva, dar sunt si jurnalist si imi pun intrebari. Sunt multe necunoscute inca in povestea asta, sunt multe lucruri care nu se leaga. Dar ramane de vazut!

Ong-urile sunt si mai bune si mai rele. Din ele fac parte oameni diferiti, ca noi toti. Unele isi fac bine treaba, altele cum pot, exista acolo multi oameni care fac lucruri minunate, salvand vieti si luand caini de pe strada, sacrificandu-si confortul deopotriva fizic si sufletesc. Si sunt si dintre acelea care fura mult de la gura animalelor. Ele nu fura, insa, atentie, din bani publici, iar, daca nu incalca alte legi, raspund doar in fata donatorilor si, mai ales, in fata lui Dumnezeu. Nu mai puneti tunurile pe ei, marele jaf e in alta parte, acolo unde sunt banii nostri. Si stiti unde sunt ! (Aud acum ca sunt si ong-uri care au primit bani de la primarii, daca e asa si daca nu au facut ce trebuie, atunci sa raspunda si unii si altii, eu habar n-aveam, am sterilizat doar cu banii personali si cu donatii de la putini prieteni sau colegi, multi, foarte multi caini )

Tot pe la televizuni se face, mai nou, profilul iubitorilor de animale, o specie aparte, ceva intre om si animal, pentru ca asa sunt vazuti acestia, pesemne, intr-o lume homocentrista in care orice fiinte care-l deranjeaza pe om trebuie exterminate, chiar daca, initial, omul a fost cel care le-a abandonat, apoi agresat si ignorat suferinta. Dar noi suntem oameni si cine e mai tare ca noi pe planeta, nu? Auzi tot felul de pareri de la te miri cine, mai toti cer sange degraba varsat, chiar daca parintii lui Ionut, generosi, chiar si dupa o pierdere cumplita, n-o fac. Doamna si domnul Anghel sunt oameni sfasiati de suferinta, sunt oameni fundamental BUNI, care platesc ei ( cu aceasta jertfa suprema ) in locul oamenilor NE-BUNI din tara asta.

Chiar si florini iari, insa, oameni cu carte adica (iar trecerea substantivului propriu intr-unul comun nu e una peiorativa, dimpotriva !) oameni subtiri ai acestei natii, decreteaza ca iubitorii de animale sunt, de obicei, oameni care nu au copii. Dansul are copii si pare ca asta-i un merit (barbatilor, indeosebi, le e greu sa-i aduca pe lume, ce-i drept), iar femeile care n-au copii…ce conteaza ca poate si-au dorit asta cu disperare si ca multe au avut probleme medicale, ce conteaza cata suferinta ar putea fi acolo…nu, domnule Iaru? (iata ca am revenit la substantivul propriu !)

Pe de alta parte, sa ne intelegem: ca Ionut a cazut victima cainilor strazii sau ca a murit altfel asta nu mai e relevant in aceasta situatie de criza, cainii NU mai trebuie sa traiasca pe strazi. Daca am fi un popor civilizat si milostiv, ei si-ar gasi un stapan si n-ar mai fi orfani ai strazii huliti de oameni, otraviti, infometati, omorati cu batele sau storciti de masini. Ar fi pur si simplu cainele din curtea omului, credincios stapanului lui, cu misiunea de a-l pazi, de a-i apara casa, loiali pana la moarte si uneori dincolo de ea. Cine a facut oare din cainele care dintotdeauna isi adora stapanul cainele capabil azi sa muste un copil??? N-o sa-mi spuneti ca n-ati auzit de caini care stau pe mormantul stapanului lor, ca nu ati auzit de caini care au murit de inima rea dupa ce stapanul lor s-a stins sau de altii care s-au intors la omul pe care-l iubesc de la sute de kilometri. Astea nu sunt povesti, sunt realitati si stiti asta cu totii. Iar povesti precum Colt Alb, Chemarea Strabunilor sau Hachiko (poate macar filmul l-ati vazut) sunt inspirate din viata reala sau chiar reproduc intamplari cat se poate de adevarate, precum cel din urma. O sa spuneti ca si moartea lui Ionut e dureros de reala si ca el nu a fost ucis de Colt Alb, ci de caini salbatici, de niste bestii. Nu e nevoie sa-mi spuneti, pentru ca, iata, va spun eu asta inainte, chipul lui Ionut nu-mi da pace, dar va mai spun si ca acest ingeras n-a fost ucis de caini, de fapt, ci de noi, de societatea asta cu tot cu politicienii ei, laolalta cu nepasarea noastra crasa ! Moartea lui Ionut e sange de copil pe constiinta noastra care nu mai e ! Asa cum sunt si multe alte destine cutremuratoare ale semenilor nostri, oameni, da, oameni, pe care, dupa ce le vizionam la stiri, le uitam pana a doua zi si ne vedem de treaba fara sa ne treaca prin cap vreo clipa apoi sa facem ceva, sa ajutam, sa ne batem si pentru binele altora, in afara binelui strict personal.

As putea sa ma apuc acum sa povestesc cate sterilizari, vaccinari sau tratamente am facut eu de una singura, fara ajutorul vreunei autoritati, singura mult timp, apoi impreuna cu Vier Pfoten, care chiar isi face treaba, cati copii de rromi am ajutat, cati batrani…dar n-o s-o fac, cei care ma cunosc mai bine stiu asta, iar eu nu simt nevoia sa-mi trambitez faptele caritabile. N-am facut-o niciodata. Acum vorbesc despre asta, cat mai in treacat, doar pentru ca incerc sa arat ca unii ne-am implicat si am facut noi treaba statului ca sa ajutam nu doar animalele, ci si comunitatea. Nu sunt eu singura, sunt si multi altii pe care nu-i stiti, care isi fac treaba in tacere. Si totusi am fost prea putini si poate nici noi n-am facut destul…Trebuia probabil sa luptam mai mult, mai hotarat si sa strigam mai ferm spre autoritati: nu ne mai lasati singuri, faceti si voi macar cat facem noi, voi faceti pe banii nostri nu pe ai vostri, asa cum o facem noi, sunteti acolo in slujba noastra si nu noi suntem la cheremul vostru ! Voi va imbogatiti, noi ne dam banii si sufletul ca sa ajutam, iar, daca nu va luam de guler, asa cum meritati, nu inseamna ca noi suntem fraieri iar voi niste smecheri ! Voi aveti tot mai multi bani, masini luxoase si case la Monte Carlo, voi etalati posetute de firma si va casatoriti in vazul intregii lumi, umplandu-va, la nunti si botezuri, vistieriile, si-asa pline, cu inca multi galbeni, voi sunteti bogati, iar noi saraci sau, in cel mai bun caz, oameni care nu putem pune-un ban deoparte pentru ca banii pentru noi sunt un mijloc de ajuta si nu de a epata in mod tembel. Concluzia? Deloc paradoxal, noi suntem cei bogati, de fapt, iar voi sunteti saraci, atat de saraci…Pentru ca un om nu lasa in urma lui doar copii, el lasa in amintirea celor ce raman, transmisa peste generatii poate si-n memoria universului, faptele bune, gesturile de omenie si cuvintele bune pe care le-a rostit cand altii au avut nevoie de ele. Ce urma lasati in sufletul Terrei, voi, astia imbuibati, in sufletul celor care v-au cunoscut? Pentru ca atunci cand murim nu luam nimic cu noi. Cand murim nu mai luam, lasam doar. Sau nu lasam nimic!

Ionut nu a murit ca sa cerem acum sange pentru sange, sa varsam alt sange nevinovat a sute de mii de animale care ar fi putut fi un Colt Alb, un Patrocle sau un Hachiko, daca noi nu i-am fi transformat in animale speriate, flamande, haituite si devenite, deci, unele dintre ele, agresive. V-ati gandit cand spuneti ca vreti cu orice pret euthanasiere (adica exterminare, ca sa nu mai fim ipocriti !) ca, desi sunt agresati de destui dintre noi, multi dintre aceiasi caini sunt blanzi, iubitori de oameni, tanjind dupa dragostea lor, ca printre ei sunt si cainii aceia care va ling mana pe care le-ati intins-o cu o bucata de paine, ca multi dintre ei, daca i-ati lua acasa, v-ar apara cu pretul vietii lor sau v-ar plange cand veti muri mai mult poate decat unii ce v-au fost apropiati? V-ati uitat vreodata in ochii unui astfel de caine? L-ati putea omori? Sau ati incuviinta uciderea lui?

O doamna europarlamentar danez ma intreba: voi ucideti animalele, desi voi sunteti cei care ati gresit? Voi, romanii, sunteti un popor crestin, ortodox??? Era siderata, avea lacrimi in ochi. Nu-i era rusine sa planga pentru destinul nedrept al unor animale, iubind si oamenii in acealsi timp. N-am putea oare simti si noi la fel?

Si inca o manipulare a presei, a acelei parti iresponsabile a ei: unii iubesc animalele si nu oamenii, unii iubesc animalele mai mult decat oamenii…De cand impartirea asta cinica ? Eu iubesc si oamenii si animalele. Si mai sunt multi ca mine. Cand eram copil, aduceam tot felul de animale ranite acasa, dar imi si dadeam toate jucariile copiilor cu care ma jucam, saream in apararea celor mai slabi amenintati de batausul gastii. M-am nascut cu o revolta in fata nedreptatii, de orice natura ar fi ea. Eram si incapatanata si obraznica uneori cu parintii, n-am fost un copil sfant. Am iubit insa viata si orice fiinta de cand ma stiu, iar, peste cum m-am nascut, a venit educatia parintilor mei, care atat cat i-am avut langa mine, putin, m-au invatat sa iubesc, nu sa urasc, sa sar in ajutor si sa nu ma razbun, dar si sa-mi mai tin gura uneori. Cu asta din urma, recunosc, am avut dificultati intotdeauna. Iar acum, cu atat mai mult, n-am de gand sa tac, cu riscul de a fi hulita de oameni care au uitat ca si ei au constiinta, si suflet, nu doar matze, dorinta de inavutire sau pur si simplu un egocentrism aproape patologic. Imi asum injuraturile celor care vor moarte pentru moarte, celor care vor ca animalele sa plateasca pentru lasitatea noastra sau ticalosia altora, pot sa duc asta. Pot pentru ca o fac iubind si nu urand. Iubind si oamenii, si animalele, luand doar distanta de cei care aleg violenta si masacrul in locul ratiunii si a constiintei !

Voi, dragii mei colegi din presa, sunteti oameni inzestrati macar cu logica, prin natura meseriei, sunteti si unii cu suflet mare, iar cei care pareti ca nu-l aveti nu l-ati descoperit inca, mai cautati-l, sigur e acolo ! Voi, cei responsabili de fiecare cuvant pe care-l scrieti sau il rostiti, nu indemnati la razbunare, la ura si la cruzime, nu asa vom reusi sa ne construim o lume mai mai buna, nu de-asta a murit Ionut ! Nu murdariti cu ura moartea lui Ionut ! Ingerul a strigat. Nu l-am auzit. Nu-l auzim nici acum.

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News