Va interzice BOR memorialul Eminescu, în afara canoanelor?
Memorialul Ipotești, al poetului Mihai Eminescu, găzduiește un monument unicat în lume. În acest complex muzeal există o biserică ridicată în 1939 în memoria poetului, în care toți sfinții și îngerii pictați au aureole negre, nu aurii, cum cer canoanele.
Complexul memorial de la Ipotești, din județul Botoșani, cuprinde, pe lângă casa familiei și muzeul, o biserică din piatră. Istoria acestui lăcaș de cult a început în anul 1928, când scriitorul Cezar Petrescu şi istoricul Nicolae Iorga au inițiat o subscripție publică pentru construirea unei biserici noi în Ipotești, în memoria lui Mihai Eminescu. Lăcașul a fost sfințit pe 15 iunie 1939, când s-au împlinit 50 de ani de la moartea poetului. Biserica este considerată unicat în lume, fiindcă, în semn de doliu etern pentru moartea lui Mihai Eminescu, ctitorii au hotărât ca sfinții și îngerii să fie pictați cu aureole negre, nu aurii.
Poetul este reprezentat pe peretele din stânga, în mărime naturală, iar în dreapta se află Regele Carol al II-lea. Pereții interiori au fost pictați de Petre Remus Troteanu (1885-1957). În 1944, biserica a fost vandalizată de armatele sovietice, care au ocupat România.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News