Data publicării:
Inflația în România. Isărescu, observație-cheie: Importante sunt două lucruri / video
Guvernatorul Băncii Naţionale, Mugur Isărescu, a prezentat, marți, Raportul trimestrial asupra inflaţiei.
„Aveți determinanții inflației, nu-i mai menționez, în principal evoluția prețurilor în sectorul energetic. Inflația ridicată rămâne un fenomen cu dimensiune globală, nu este numai în România”, a subliniat Mugur Isărescu, guvernatorul Băncii Naţionale a României (BNR).
„Aveți indicele armonizat al prețurilor de consum în Europa, ca să putem face o comparație, România nu este fruntașă - între ghilimele - în acest domeniu. Suntem pe locul 7, ceva mai mult decât media inflației în Uniunea Europeană, de 9,6 la sută. Dar mai importante mi se par două lucruri. În primul rând, și inflația cea mai scăzută din Europa depășește 5 la sută. Un studiu arată câte țări, din 60 analizate, mai au o inflație mai mică de 2 la sută sau egal cu 2 la sută, o țintă acceptată pe plan mondial. Observați că, în acest moment, avem 0 țări cu inflație scăzută de 2 la sută. S-a mai întâmplat acest lucru în perioada crizei din 2008-2009. Dar o cădere de asemenea amploare la zero nu s-a mai văzut în perioada analizată”, a spus Mugur Isărescu, marți, în conferința de prezentare a Raportului trimestrial asupra inflației.
Citește și...
Sondaj CEC Bank: Românii au început să pună bani deoparte pentru zile negre
50% dintre români apreciază că situația lor financiară s-a înrăutățit față de anul trecut, iar 38% au anticipații pesimiste și se așteaptă ca situația să se înrăutățească, rezultă dintr-un sondaj realizat de CEC Bank în parteneriat cu comparatorul bancar FinZoom.ro.
Principalul motiv de îngrijorare este creșterea prețurilor la energie - menționată de 38,5% dintre respondenți, în creștere cu 60% față de un sondaj similar realizat trimestrul trecut. Următoarele motive în topul îngrijorărilor este pandemia (16,3% - în creștere față de sondajul realizat în primul trimestru al acestui an) și riscurile la adresa aprovizionării cu alimente și bunuri de necesitate (14,6%).
Îngrijorările față de conflictul din Ucraina, care se aflau pe locul doi în trimestrul trecut au coborât pe locul 5 (reducere de 50% în ponderea răspunsurilor), în timp ce perspectiva șomajului îi îngrijorează doar pe 5% dintre români, iar dificultățile la plata ratelor – pe 6% dintre aceștia.
În contextul incertitudinilor și perspectivelor pesimiste, românii au început să pună bani deoparte. Astfel, dacă în primul trimestru, doar 47% dintre respondenți declarau că strâng bani lunar, acum ponderea a urcat la 63%. Majoritatea reușește să pună deoparte sume modeste: sub 300 de lei lunar (28,6%) și între 300 și 600 de lei (17,9%). Ponderea celor care declară că au un fond de urgență care să le acopere cheltuielile pe 3 luni a urcat de la 28,24% la 36,95%. CEC Bank încurajează un comportament financiar sănătos și oferă dobânzi atractive la depozite, de până la 7,7% pe an.
Cash-ul rămâne modalitatea preferată de economisire, cu o pondere de circa 47% - în scădere însă față de trimestrul trecut, urmând plasamentele la bănci - cu o pondere de 43,7%, în contextul în care valuta și conturile curente au o pondere de peste 2 ori mai mare decât depozitele. Continuarea, AICI!
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News