Inflaţia bubuie în Turcia. Se apropie de 70%, în pofida majorării dobânzilor
Rata anuală a inflaţiei în Turcia a continuat să crească în martie, pentru a cincea lună consecutivă, și s-a apropiat de 70%, în ciuda unor majorări agresive a dobânzii de referinţă, transmite Bloomberg.
Cifrele oficiale transmise miercuri de Institutul de statistică din Turcia (Tuik), indicele preţurilor de consum a înregistrat o creştere în ritm anual de 68,5% în luna martie, peste avansul de 67,1% înregistrat în luna februarie.
Principalele contribuţii la creşterea accelerată din martie au venit de la preţurile la servicii, educaţie şi alimente. Inflaţia de bază, care exclude elementele volatile (alimentele şi energia), a crescut până la niveleul record de 75,2% în martie, de la un nivel de 72,9% în februarie.
Economistul Haluk Burumcekci crede că datele oficiale relevă o deteriorare a puterii de cumpărare după majorările majore ale salariului minim de la începutul anului 2024. "Ne aşteptăm ca inflaţia să accelereze până la aproximativ 75% la finele lunii mai, pentru a încetini la 45% la finele anului, cu condiţia să nu se înregistreze noi şocuri pe partea cursului de schimb, salariilor, preţurilor administrate şi preţurilor la materii prime", a mai zis economistul.
Noile date despre inflaţie vin după ce, la finele lui martie, Banca Turciei a suprins pieţele prin majorarea dobânzii de referinţă la 50%, în contextul deteriorării prognozei de inflaţie şi a cererii crescute de valută. Banca Turciei a zis că va menţine o politică strictă până când preţurile vor arăta semne vizibile de calmare.
Cele mai recente prognoze ale Băncii Turciei subliniază faptul că inflaţia va încheia 2024 într-un interval cuprins între 36% şi 42%.
Amintim faptul că preşedintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan, a suferit duminică o înfrângere istorică la alegerile locale, criza costului vieţii a fost unul principalele motive pentru victoria obținută de către opoziţie a principalelor oraşe, precum Istanbul şi Ankara.
La scurt timp după publicarea datelor de inflaţie pentru martie, ministrul Finanţelor, Mehmet Simsek, a zis faptul că politica fiscală ar trebui şi ea înăsprită cu un control la cheltuielile guvernamentale. Aceasta alături cu înăsprirea politicii monetare, "va ancora aşteptările inflaţioniste şi va contribui la procesul dezinflaţionist", a scris Mehmet Simsek, într-o postare pe platforma X.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News