Data publicării:

Inflamații în corp. Alimentele de care ar trebui să ne ferim. Nutriționist: Mare atenţie! Degeaba mâncăm salată

Autor: Ema Apostu | Categorie: Sanatate
WhatsApp
Imagine cu rol ilustrativ / Sursa foto: Pixabay
Imagine cu rol ilustrativ / Sursa foto: Pixabay

Nutriționistul Marilena Oprişan a explicat care sunt semnele unei inflamaţii în corp, dar şi de ce alimentele ar trebui să ne ferim. 

"În primul rând ar trebui să lămurim ce este inflamaţia în termeni simpli. Ar trebui să înţelegem că inflamarea este prima linie de apărarea a organismului în potriva unor factori biologic, virusuri sau bacterii. În cazul de faţă vom vorbi despre tractului digestiv. Să ne imaginăm că ne-am tăiat sau lovit la nivelul tegumentului, în momentul în care s-au activat primele semne de inflamaţie vor fi: roşeaţă, edem, căldură la locul leziunii şi durere. 

În aceeaşi mod, la nivelul tractului digestiv, într-o stare de inflamaţie acută vom avea o extensie a abdomenului, prin manifestări precum disconfort abdominal, balonare, meteorism, tranzit intestinal dezechilibrat, chiar şi durere acută.  În acest context trebuie să reamintesc rolul radicalilor liber. Aceşti radicali liberi sunt nişte molecule mici asemenea unor proiectile care lovesc în ADN. Perturbat ADN-ul acesta îşi modifică structura şi de la o stare de inflamaţie acută se cronicizează. Or inflamaţia cronică reprezintă preambulul bolilor patologie de inflamaţii", a spus nutriţionistul Marilena Oprişan, vineri, în cadrul rubricii Sfat de Sănătate de la Antena 3.

Ce alimente ar trebui să evităm

"Din categoria proinflamatoare, adică cele care ne fac rău, fac parte aditivii alimentari, în mod special monoglutamatul de sodiu sau azotaţii cu care sunt tratate fructele şi legumele. Banalul usturoi deşi are proprietăţii antiinflamatoare, antioxidante şi antitumorale, dacă este tratat, iradiat şi foarte mulţi azotaţi, el va avea un efect invers şi va face rău. Va avea un efect proinflamator cu un disconfort abdominal pe loc. 

Pe lângă azotaţi şi semipreparatele din carne care au nitraţi şi nitriţi sunt tot nişte triggeri inflamatori. Multe mese la restaurant sunt preparate pe bază de stocuri care au la bază aceşti aditivi. Mare atenţie la sosurile folosite la salate. Degeaba mâncăm o salată, dacă dresingul respectiv conţine aditivi. Cel mai bine ne facem noi acasă un dressing din ulei de măsline şi lămâie", a precizat Mihaela Oprişan.

"Acizii graşi Omega 3 sunt acizii graşi buni, dar acizii graşi Omega 6 sunt puternic proinflamatorii prin prostaglandinele inflamatoare. Alimentaţia omului modern abundă în Omega 6 şi nu trebuie să suplimentăm, ci doar să avem un echilibru. Alimentele care conţin foarte mult Omega 6 sunt: arahidele, seminţele de floarea soarelui, uleiul de floarea soarelui, margarina, cânepa, dar şi caju-ul. Ar trebui să consumăm 20-30 de grame de caju", a mai explicat nutriţionistul. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel