Infirmieră de la un spital din Iaşi, băută la ieşirea din tură. A lovit trei maşini
Data publicării:
Autor: Florin Răvdan
WhatsApp
Spital
Spital
O infirmieră de la Spitalul „Sfântul Spiridon" din Iași, în vârstă de 47 de ani, a provocat două accidente, joi seara, la ieșirea din tură, după ce a lovit trei mașini. Femeia avea o alcoolemie de 1,65 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ea nu e la prima ispravă de acest fel.

Femeia de 47 de ani a plecat joi de la serviciu și înainte de a se urca în mașină a consumat alcool. Pe drum spre casă a lovit mașina unei colege, care parcase în spatele Universității de Medicină și Farmacie și a fugit de la locul accidentului.

După câțiva kilometri a mai lovit alte două mașini parcate pe o stradă din Iași. De altfel, aici a fost găsită de un echipaj de la Poliția Rutieră. Potrivit unor surse, femeia avea o alcoolemie de 1,65 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Aceasta a fost adusă la audieri la Biroul Rutier Iași, scrie Mediafax. 

Infirmiera va fi concediată


Managerul Spitalului Sfântul Spiridon" din Iași, Ioan Bârliba a declarat că în cursul zilei de vineri va avea loc o comisie de disciplină la care va propune desfacerea contractului de muncă, deoarece nu este prima ispravă de acest fel a infirmierei.

În decembrie anul trecut, ea a fost prinsă băută și la serviciu. Atunci avea o alcoolemie de 3,43 mg/l alcool în sânge. Colegii ei spuneau în decembrie că nu este prima dată când infirmiera vine la serviciu, după ce a băut.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel