Data publicării:

INFINITFF. Film VR despre Primul Război Mondial, prezentat la Cluj

Autor: Florin Răvdan | Categorie: Cultura
WhatsApp

Primul film VR despre Marele Război din 1914-1918 realizat în Cluj va fi prezentat în cadrul infiniTIFF, ediţie a festivalului de film care are loc în perioada 1-8 iunie. Scurtmetrajul realizat de echipa clujeană arată imaginea Războiului Naţiunilor, concentrându-se pe cinci piloni: momentul şi motivaţia intrării în Război, recrearea atmosferei unui oraş bombardat, prezentarea simultană a două lumi paralele în acelaşi spaţiu-timp, fotografii stereoscopice de arhivă şi impactul asupra populaţiei.

"Un storytelling creativ implementat într-un mediu CG, vă va captiva din prima secundă de experienţă imersivă", arată organizatorii TIFF.

Filmul a fost creat anul trecut, cu ocazia Centenarului Marii Uniri, dar şi a împlinirii a 100 de ani de la sfârşitul Primului Război Mondial, de o echipă formată din istorici şi graficieni care recreează, cu ajutorul tehnicii 3D, atât atmosfera din tranşee, cât şi cea din interiorul unei case de epocă.

"Prezentăm un scurtmetraj 3D dedicat Primului Război Mondial, prin intermediul căruia, practic, privitorul este cufundat într-un mediu care reproduce atmosfera din acele timpuri. Din ce în ce mai mult, tehnologia ne permite şi ne ajută să creăm, cu costuri minime şi fără să fie nevoie de o desfăşurare mare de forţe, atmosfera dintr-o anumită epocă anume, în acest caz a Primului Război Mondial. În plus, putem folosi imagini foto sau video surprinse exact în acele momente, cu oraşe distruse de bombardamente, dar care cu ajutorul tehnicii VR capătă volum, ajutând astfel privitorul să intre într-o altă dimensiune", a explicat Sebastian Cheţan de la 3Dpixelated, unul dintre membri echipei de creaţie a filmului.

Legătura dintre personaje - un cuplu de logodnici separaţi de cruda realitate a războiului - este făcută prin intermediul scrisorilor pe care şi le trimit unul altuia.

"Abordarea dramaturgică reflectă un adevăr istoric extrem de sensibil, scos la lumină şi de istoricii clujeni în ultimii ani, aceea a importanţei aşa numitului 'front de acasă', a femeilor, copiilor şi persoanelor vârstnice rămase în urmă să îngrijească de case, pământuri şi sate, în vreme ce mii de bărbaţi mureau în război. 'Vestigiile' care au ajutat la recompunerea acestei atmosfere, dar mai ales a gândurilor şi stării de spirit a celor care au trăit acele vremuri, sunt scrisorile din război păstrate până astăzi  în diverse arhive şi colecţii publice şi private. Avem de-a face cu mii de scrisori care au străbătut zilnic liniile frontului şi care au rămas până astăzi puţin cunoscute, aidoma unor 'martori tăcuţi' ce-şi aşteaptă cuminţi rândul pentru a fi întrebaţi: ce a însemnat pentru ei războiul?", a declarat istoricul Ana Victoria Sima, care este cadru didactic al UBB şi care a studiat reflectarea Primului Război Mondal în scrisori păstrate în Arhivele Naţionale din Cluj.

Filmul echipei clujene poate fi văzut în cadrul secţiunii infiniTIFF. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel