Proiectul a fost adoptat cu 36 de voturi 'pentru', patru 'împotrivă' şi o abţinere, potivit Agerpres.
În mod normal, acestea ar fi fost insuficiente, având în vedere că era necesară o majoritate de două treimi din numărul de 55 de consilieri în vederea adoptării proiectului. Secretarul general, Georgiana Zamfir, a precizat însă că, în urma încetării unor mandate de consilier, numărul actual al membrilor CGMB este 50, ceea ce înseamnă că sunt suficiente cel puţin 33 de voturi favorabile în vederea adoptării hotărârilor care necesită o susţinere de două treimi.
'Primăria Generală a Capitalei, prin acest Trust de clădiri metropolitane, va construi locuinţe sociale şi locuinţe pentru tineri. Nu intră sub nicio formă în coliziune sau concurenţă cu dezvoltatorii sau constructorii imobiliari de pe piaţa liberă, deoarece această nişă niciodată nu ar putea să aibă resursele financiare pentru a contracta un credit de la o bancă comercială sau a contracta un împrumut sau o achiziţie directă de la un dezvoltator imobiliar', a explicat primarul general, Gabriela Firea.
Ea a dat asigurări că toate achiziţiile pentru materiale de construcţii se vor face prin licitaţii, respectând legislaţia, iar trustul se va supune controalelor Curţii de Conturi. Conform votului exprimat în Consiliul General, reprezentanţii CGMB în Adunarea Generală a societăţii Trustul de Clădiri Metropolitane vor fi: Cristian Doicin, Tudor Tim Ionescu şi Popa Simona. Din Consiliul de Administraţie vor face parte: Ilie Florentin, Dorel Ciucă, Lucia Dumitru, Marius Petrescu şi Rădulescu Gabriel.
Membrii fondatori ai Trustului de clădiri metropolitane Bucureşti vor fi Consiliul General al Municipiului Bucureşti şi SC Service Ciclop SA, cu sediul în Bucureşti, şos. Giurgiului nr. 260. CGMB va deţine 119.880 acţiuni, reprezentând 99,9% din capitalul social, iar SC Service Ciclop SA subscrie un număr de 120 de acţiuni, reprezentând 0,1% din capitalul social.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Știați că un singur stat din Europa are graniță terestră cu Africa iar 9 din 10 români răspund greșit
- BANCUL ZILEI: Ați greșit numărul!
- Culmea prostiei în hipermarketuri. O decizie bizară pe care marii retaileri o iau și care stârnește furia românilor
- Horoscop 6-12 mai 2024: Zodia care s-a certat cu toată lumea. Daniela Simulescu: „Îți recomand mai mult pragmatism” /video
- Ploi abundente, grindină și vânt puternic în prima zi de Paști. Județele vizate de fenomenele meteo extreme
- Nu s-a mai întâmplat de 23 de ani în SUA. Adrian Mitroi: Inflația este lipicioasă, iar dolarul este prea tare
- Horoscop 6 mai: Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu, Fecioară. Discuții aprinse, în a doua zi de Paști, pentru o zodie. Îți fac rău!
- Acuzații în presa austriacă: Dronele militare rusești folosesc AI dezvoltat cu Kaspersky
- De ce nu ni se arată cum se fac crenvurștii. Bulai: Am văzut cu ochii mei ce se întâmplă la o fermă de curcani / video
- De ce scăpăm greu de burtă. Carmen Burmă: Poți să faci un milion de abdomene, nu se va vedea