Industria farmaceutică, în fruntea topului privind investița în cercetare și dezvoltare
Industria farmaceutică a investit, în ultimii ani, în cercetare și dezvoltare mai mult decât industria IT&C, conchide raportul anual al Federației Europene a Industriilor și Asociațiilor Famaceutice (EFPIA). Potrivit aceluiași raport, România se află printre ultimele țări în Europa la acest capitol.
Din datele raportului rezultă că în anul 2009, la nivel mondial, industria farmaceutică investea 15.9% din totalul acestui sector. Pe locul 2 se afla domeniul IT cu 9.9% investiții în software și servicii informatice, pe locul 3 același domeniu IT cu investiții de 8.7% în hardware și echipament. Locul 4 este ocupat tot de industria cercetării și dezvoltării farmaceutice, cu 6.2% investiții în echipamente și servicii de sănătate. Cel mai puțin investesc în cercetare și dezvoltare producătorii de petrol și gaze naturale - 0.4%.
Deși în 2010, la nivel european s-a înregistrat o ușoară scădere, comparativ cu 2009 (440 de milioane de euro), industria farmaceutică rămâne în continuare un investitor important față de celelalte industrii.
„Este adevărat, impactul economic s-a resimțit și asupra industriei farmaceutice. Investițiile în cercetare și dezvoltare s-au lovit de foarte multe provocări în ultimii ani. Industria își dorește să mențină investițiile în cercetare, deși numărul noilor molecule scade și implicit descoperirile sunt din ce în ce mai scumpe. Dacă în tehnologie de pildă oamenii pot trăi fără ultimul model al unui produs, în medicină fără anumite medicamente poți ajunge să nu mai ai nevoie de tehnologie. Deși ceea ce tehnologia produce este mult mai palpabil - produse care ne fac viața mai ușoară sau mai frumoasă, în medicină este vorba despre speranța la viață. Acesta este și motivul pentru care industria farmaceutică va continua să investească în cercetare.” precizează Cristian Lutan, Director Executiv Adjunct APPIM (Asociația Română a Producătorilor Internaționali de Medicamente) – asociație membră a EFPIA.
România, pe ultimele locuri în Europa la acest capitol
În anul 2008, România se afla pe ultimele locuri în Europa la capitolul valoarea investițiilor în cercetare și dezvoltare de medicamente. 30 milioane Euro se investeau de către țara noastră, doar Cipru fiind țara care investea mai puțin decât noi la acest capitol - 14 milioane Euro. În topul țărilor cu cele mai mari investiții se aflau: Germania, Franța, Marea Britanie care alocau anual sume de peste 4 miliarde Euro.
„Cu toate acestea, domeniul farmaceutic rămâne în continuare cel mai mare investitor în cercetare și dezvoltare atât la nivel european cât și mondial - cu 27 miliarde Euro alocate anual și peste 600.000 de angajați. Preocuparea industriei farmaceutice pentru noi descoperiri există în continuare. Să nu uităm că sunt încă multe boli pentru care nu există un tratament: Alzheimer, multe forme de cancer sau scleroză multiplă”, a declarat Cristian Lutan, Director Executiv Adjunct ARPIM.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News