India: Cel puţin 132 de morţi după prăbuşirea unui pod din perioada colonială - Video
Data publicării:
Autor: Andrei Itu
WhatsApp
India: Cel puţin 132 de morţi după prăbuşirea unui pod din perioada colonială - Video
India: Cel puţin 132 de morţi după prăbuşirea unui pod din perioada colonială - Video
Cel puţin 132 de persoane şi-au pierdut viaţa după ce un pod pietonal din epoca colonială s-a prăbuşit duminică seara în statul Gujarat din vestul Indiei, transmite AFP.

Conform informaţiilor furnizate de poliţia locală, 500 de persoane, inclusiv femei şi copii, participau la o sărbătoare religioasă pe şi în jurul podului în momentul în care cablurile care îl susţineau au cedat la scurt timp după lăsarea întunericului.

'Până acum am recuperat 132 de cadavre. Este probabil ca bilanţul să continue să crească pe măsură ce operaţiunile de căutare continuă', a declarat P. Dekavadiya, şeful poliţiei din Morbi, oraşul în care s-a produs accidentul. El a adăugat că peste 130 de persoane au fost salvate.

Podul peste râul Machchhu din Morbi, oraş situat la aproximativ 200 de kilometri vest de Ahmedabad, principalul oraş din Gujarat, datează din epoca colonială britanică. Podul a fost redeschis în urmă cu doar patru zile, după ce fusese închis timp de aproximativ şapte luni pentru lucrări de reparaţie.

'Oamenii au căzut unii peste alţii când s-a rupt podul. Se adunaseră pentru ritualuri organizate cu prilejul festivalului Diwali. Sunt mulţi copii şi femei printre victime', a spus un martor neidentificat citat de presa locală. Podul suspendat, cu o lungime de 233 de metri, a fost construit în 1880 cu materiale aduse din Anglia, potrivit presei locale. 

Video 

<iframe width="100%" height="315" src="https://www.youtube.com/embed/hl9Sgv6qyZI" title="YouTube video player" frameborder="0" allow="accelerometer; autoplay; clipboard-write; encrypted-media; gyroscope; picture-in-picture" allowfullscreen></iframe>

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel