Data publicării:
Independență Catalonia. Chirieac: Risc de RĂZBOI CIVIL
Analistul Bogdan Chirieac a calificat vineri drept "iresponsabilă" decizia de declarare a Cataloniei stat independent.
"Este o decizie iresponsabilă. În provincia spaniolă Catalonia a avut loc un referendum nerecunoscut de nimeni, se încalcă Constituţia Spaniei, Bruxelles-ul a anunţat că singurul interlocutor rămâne Madridul şi riscă în acţiunea pe care au avut-o să declanşeze un alt război civil în Spania, un război civil de foarte lungă durată. Într-un moment în care lumea are nevoie de integrare, iată, avem de-a face cu nişte acţiuni secesioniste dorite, se pare, pentru interese politice meschine locale", a declarat Chirieac, conform Agerpres.
Parlamentul Cataloniei a adoptat vineri o rezoluţie care declară că regiunea din nord-estul Spaniei devine un "stat independent care ia forma unei republici", au anunţat agenţiile internaţionale de presă.
Rezoluţia a fost adoptată cu 70 de voturi "pentru", 10 " împotrivă" şi două abţineri, a declarat Carme Forcadell, preşedintele legislativului regional de la Barcelona ce are 135 de locuri, potrivit Reuters şi DPA.
"Stabilim o Republică Catalană ca stat independent, suveran, democratic şi social, se menţionează în preambulul rezoluţiei.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News