Data actualizării:
Data publicării:

Indemnizații de 9.000 de lei pentru parlamentari. Declarații ale deputaților

Autor: Roxana Neagu | Categorie: Politica
WhatsApp

Indemnizațiile parlamentarilor vor crește, după ce de la 1 august cresc indemnizațiile demnitarilor.

"Încă din momentul în care au apărut primele informaţii despre noua Lege a salarizării bugetare, s-a discutat despre faptul că, urmare a acestei majorări de lefuri în sistemul public, printre beneficiari vor fi şi parlamentarii. Sumele avansate la data respectivă, când a fost lansat în zona de discuţii, fiind preşedintele României - undeva la 20.000, iar parlamentarii - undeva la 13-14.000, extrem de aproape de miniştri. Ulterior, pe parcursul trecerii timpului, n-au mai existat foarte multe informaţii despre aceste majorări până în momentul în care a apărut ordonanţa de urgenţă prin care au fost majorate salariile la primii 48 de oameni în stat. La acea dată, circula printre parlamentari informaţia că s-au modificat într-o oarecare măsură datele problemei, că parlamentarii nu vor mai primi indemnizaţii la nivelul miniştrilor, indemnizaţia parlamentarilor urmând să fie circa 9.000 de lei net, urmând ca această majorare să se aplice de la 1 septembrie. Nu am nicio îndoială că, în următoarea sesiune parlamentară, odată cu Legea salarizării în sistemul public, vor fi majorate toate indemnizaţiile. Deci nu am niciun dubiu că vor fi mărite şi lefurile parlamentarilor", a declarat Daniel Fenechiu, preşedintele Partidului Naţional Democrat. 

"Undeva la 57%"

Deputatul Ştefan Burlacu a declarat, la Realitatea TV, că "Într-adevăr, va fi o mărire a salariilor, nu se vor dubla. Din ce am înţeles, undeva la 57% va fi majorarea. Din punctul meu de vedere, nu ştiu dacă este o oportunitate acum pentru mărirea salariilor parlamentarilor, dar dacă facem o analiză la rece, putem să spunem că salariile parlamentarilor români sunt undeva la 25-50% din salariile directorilor agenţiilor din România, şi asta se poate verifica".

"Este normal să se majoreze și indemnizațiile parlamentarilor"

Deputatul PSD, Florin Iordache, a declarat, într-o intervenție telefonică la Realitatea TV, că "în niciun caz nu poate fi vorba din septembrie. Din câte știu eu, odată cu Legea salarizării unitare, atâta timp cât vor fi crescute salariile din toate sectoarele de activitate este normal să crească și salariile parlamentarilor. Reamintesc, odată cu salarizarea unitară vor crește și salariile profesorilor și ale medicilor și ale celor din administrația locală și centrală și, în aceste condiții, se va aplica cu 1 decembrie. În aceste condiții este normal să se majoreze și indemnizațiile parlamentarilor", a spus Florin Iordache.

"Triplare în niciun caz"

Întrebat cu cât vor fi majorate, Florin Iordache a răspuns: "Nu se știe. Legea este în dezbatere publică. Triplare în niciun caz. Legea va intra în dezbatere în septembrie și cu aplicare începând cu 1 decembrie (...) Totuși, putem discuta de o indemnizație decentă atâta timp cât vor crește salariile la nivelul administrațiilor centrale, vi se pare normal ca un secretar de stat să aibă salariul mai mare ca un parlamentar? Din punctul meu de vedere, nu. Toată lumea dorește o anumită reașezare. Dacă discutăm de salariul minim, normal că o sa pară foarte mare, dacă o discutăm de o medie europeană este foarte mică. Dacă discutăm despre o anumită nevoie, cred că iar trebui reașezată. Trebuie să discutăm despre un act de dreptate. Nu putem să vorbim de o egalitate între puteri dacă nu există un anumit echilibru între salarizarea acestora".

În prezent, indemnizaţia unui parlamentar este de aproximativ 5.000 de lei.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel