Tabletă
Desktop
Data publicării:
Includeți în planurile de vacanță și o vizită într-o expoziție dezarmantă!
Autor: Magdalena Popa Buluc | Categorie: Cultura
Cască şi mască de samurai, perioada Edo
Marţi, 11 iulie, la ora 20:30, Casa Artmark organizează, la Palatul Cesianu-Racoviță o Licitaţie de Arme de Colecție și Militaria.
Marţi, 11 iulie, la ora 20:30, Casa Artmark organizează, la Palatul Cesianu-Racoviță o Licitaţie de Arme de Colecție și Militaria.
În avangardă: arme istorice și obiecte de colecție, uniforme de paradă, insigne, medalii și alte atribute ale onoarei și mândriei militare. Iar frumoasele accesorii ale eleganței, ceasurile și bijuteriile, vor face front comun cu o incitantă selecție de lucrări de artă postbelică și contemporană.
Maşină de criptat Enigma
Organizatorii propun, printre altele, o “Enigmă”. O rară mașină de criptat, numită chiar Enigma, folosită de armata germană în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, în cutia originală din lemn, va fi prezentă în licitație. Produsă în 1941 la Berlin de Heimsoeth & Rinke, marcată "A13612 / jla 41", mașinăria este funcțională și a fost folosită de Armata Germană pentru a coda instrucțiunile militare. A fost nevoie de 10.000 de matematicieni, ingineri, lingviști, dar și de o minte genială ca cea a lui Alan Turing pentru “a dezlega” Enigma și pentru a descifra mesajele trimise prin intermediul acesteia. Acest succes a condus la scurtarea deflagrației mondiale cu cel puțin un an și la salvarea a milioane de vieți omenești.
Primii autori ai rotorului au fost doi ofiţer olandezi, Theo A. van Hengel (1875-1939) şi R.P.C. Spengler (1875-1955), în 1915. În perioada 1917-1919, americanul Eduard H. Hebern, germanul Arthur Scherbius, olandezul Hugo Alexander Koch şi suedezul Arvid Gerhard Damm au dezvoltat independent rotorul criptografic, care a reprezentat elementul principal în dezvoltarea proiectelor Enigma, şi a celorlalte maşinării de cifrat de după aceasta. Întâietatea privind descoperirea rotorului, însă, este atribuită lui Arthur Scherbius în 1918, la sfârşitul Primului Război Mondial. După puţini ani, această invenţie s-a concretizat în prima variantă a maşinii Enigma în 1923. Varianta finală a maşinii a fost finalizată în 1932, cunoscută sub denumirea Enigma I, fiind destinată Armatei Germane. De altfel, toate drepturile de autor asupra acestei maşini și a celor comerciale au trecut sub autoritatea Armatei Germane, comercializarea acestora fiind aprobată doar de aceasta. La mijlocul anului 1930, Germania a început pregătirile pentru război, sens în care a dispus măsurile necesare pentru realizarea unui număr mare de maşini Enigma I, destinate Wehrmacht-ului şi Luftwaffe-ului.
Preţ de pornire: € 9.000
Ordinul Ferdinand în grad de colan
În licitație sunt propuse multe obiecte însemnate de istorie: Pușca de vânătoare fabricată în 1933 pentru Regele Carol II, decorată cu aur, confiscată și modificată apoi pentru Nicolae Ceaușescu, săbii de paradă purtând cifrul Regelui Carol I, al lui Carol al II-lea sau al Regelui Mihai I, Ordinul Ferdinand, instituit în 1929, o fotografie de presă surprinzându-l pe M.S. Regele Mihai I încercând o mitralieră rusească sau o fotografie a domnitorului Alexandru Ioan Cuza. Și nu în ultimul rând: uniforme de paradă, insigne, medalii și alte atribute ale onoarei și mândriei militare.
Pușcă militară Henry Martini, model 1879, folosită de Armata Română în timpul Primului Război Mondial, o armă de panoplie, foarte rară are ca preţ de pornire 500 de euro.
Imediat după Războiul de Independență, în 1879, s-a luat măsura echipării Armatei Române cu armament performant și s-a optat pentru armele Henry-Martini, de concepție britanică, folosite și în conflictele cu zulușii, dar și de infanteria turcă la 1877. Ele au fost cunoscute sub numele de pușcă și carabină Henry-Martini, md. 1879, calibru 11,43 mm, și au fost fabricate la Steyr, în Austria, și Witten, în Germania. Ca semn distinctiv, puștile prezentau inscripția Armata Română - Arma Md. 1879 pe platina dreaptă și marca fabricantului, Steyr, pe platina stângă. Aceste arme au rămas în dotarea Armatei Române până după primul Război Mondial.
O altă armă de panoplie, Pușcă otomană, sfârșitul sec. XVIII, (estimată la 900 de euro) este o puşcă cu cremene, cu țeava ghintuită, datând din perioada războaielor ruso-turce, multe purtate pe teritoriile românești. Arma prezintă o inscripție în limba arabă pe partea superioară a mecanismului.
Katana, realizată de maestrul Morikiyo
Pușcă de vânătoare Holland & Holland, fabricată în 1933
Pușcă de vânătoare Holland & Holland, fabricată în 1933 la comanda lui Alexandru Buzdugan șefului Legației Regale a României la Tirana, pentru Regele Carol II, decorată cu aur, a fost confiscată de regimul comunist și modificată apoi pentru Nicolae Ceaușescu în anii 70. Este o armă de vânătoare, încă funcțională
Arma a fost comandată cu talpă din os, lunetă Zeiss și ornamente ovale, din aur, cu cifra Regelui și coroana regală. În prezent, pușca are elementele decorative metalice înlocuite cu unele din aur de 18K, cele două platini având inscripția "Holland & Holland", iar în partea inferioară a patului având un element metalic inscripționat cu semnătura "N. Ceaușescu". Greutatea totală a pieselor din aur depășește 200 gr.
Preţ de pornire: 12.000 de euro.
Cască de jandarm din timpul lui Carol I
Pistoale de duel franţuzeşti
Aceleiaşi categorii de arme de panoplie, îi aparţine o Pereche de pistoale de duel, franțuzești, începutul sec. XIX (700 de euro).
Pistoalele cu cremene, cu țevi lise, unul având și bătătorul original, au fost produse de un armurier occidental, probabil francez. Rolul perechii de pistoale într-un duel era să acorde șanse egale fiecăruia din participanți. Mecanismul cu cremene făcea foarte importantă prezența unui asistent de încredere, însărcinat să încarce corespunzător pistolul.
Ordinul Mihai Viteazul pe timp de război, 1941
Pușcă de vânătoare germană
Pușcă de vânătoare germană bogat decorată, de la sfârșitul secolului XVI (4.500 de euro), este posibil să fi fost fabricată de armurierul Hans Stockmann (activ 1590-1639).
Pușca cu cremene și rotiță, cu țeava lisă și bătătorul original, este bogat decorată cu scene de vânătoare și motive florale, realizate din os intarsiat în lemn. Mecanismul de dare a focului cu cremene și rotiță, atribuit ca invenție lui Leonardo da Vinci, în jurul anului 1500, a rezolvat problema portului armelor încărcate și gata de executare a focului, fără primejdia ca jarul fitilului să se stingă.
Katana, realizată de maestrul Morikiyo, perioada Muromachi (1336–1573), semnată Kongo Hyoe Jo Minamoto Morikiyo şi datată Eiroku Gannen (1558), însoţită de certificat NBTHK este estimată la 7.000 de euro.
Săbiile Katana sunt o evoluţie a săbiilor Tachi, fiind semnate astfel de către maeştrii fierari începând cu perioada Muromachi. Introducerea Katanei a coincis cu schimbarea stilului de luptă al samurailor, denumirea "katana" însemnând de fapt "cu tăişul în sus". Sabia a fost realizată înainte de ascensiunea la putere a Shogunului Tokugawa Ieyasu şi instaurarea Shogunatului Tokugawa la începutul perioadei Edo, fiind o piesă foarte rară. Meșteșugul de făurire al săbiilor se transmite din generaţie în generaţie, caracterul distinctiv al lamelor produse de maeştrii fierari japonezi perpetuându-se pentru următorii cinci sute de ani. Acest caracter distinctiv se observă în modul în care este lucrată lama în sine. Partea activă a lamei este marcată de un hamon elegant de tip suguha, rezultat al procesului de călire diferențiată. Vârful alungit (o-kissaki) este de asemenea impresionant lucrat, atingând aproape un nivel de perfecțiune, în urma bătăilor îndelungate aplicate lamei. Puțin curbată, cu o curbură de tip torii-sori mai amplă spre centru, lama este montată între două folii din cupru, numite habaki. Lama este păstrată în shirasaya, suportul de lemn în care era depozitată atâta vreme cât nu era folosită de nobilul samurai în luptă. În momentul în care samuraiul pleca la război, lama era mutată în koshirae, ce includea un mâner (tsuka) și o teacă (saya). Lama de față este însoţită de un koshirae autentic de perioadă Muromachi, acest aspect fiind indicat de o singură mekugi-ana (gaura lamei folosită pentru fixarea acesteia). Ca orice koshirae, cel de față conține anumite elemente distinctive: mânerul este acoperit cu șagrin, iar apoi înfășurat cu o bandă de mătase bej (tsuka-ito), legând la mijloc o mică piesă ornamentală numită menuki, în cazul de față, aceasta reprezentând un bughet de flori; garda (tsuba) este octogonală, din fier ajurat și decorată cu motive vegetale; teaca (saya) este de tip kawarinuri, decorată cu un sageo elaborat înnodat.
Cască şi mască de samurai, din perioada Edo (1603-1868) sunt evaluate la 3.500 de euro.
Kabuto şi Mempo autentice de samurai, realizate cel mai probabil în a doua jumătate a secolului XVII, conţin elementele distinctive a celei mai impresionante piese de armură japoneză feudală. Lotul este compus din casca purtată de samurai în luptă, numită Kabuto, dar şi de masca înfricoşătoare, Mempo. Cele două piese fac parte din aceeaşi armură, întrucât atât fierul cât şi legăturile sunt realizate din aceleaşi materiale. Kabutoul este de tip Hineno-jikoro şi prezintă un hachi distinctiv de tip Tenkokuzan realizat din mai multe plăci hagi-no-ita, în timp ce în vârf se poate observa un tehen kanamono de culoare turcoaz. Totodată, kabutoul este însoţit şi de shikoro (partea din spate a coifului, menită sa protejeze ceafa samuraiului), realizat din mai multe lame de fier suprapuse. Mempoul acoperă faţa de la nas până la bărbie, şi este ornamentat cu o mustaţă realizată în manieră tradiţională din păr de cal. Mempoul prezintă de asemenea toate elementele distinctive: Odome (montura folosită să lege mempoul de kabuto), Ase nagashi no ana (o gaură localizată sub bărbie, menită să faciliteze scurgerea transpiraţiei faciale a samuraiului) şi Yodare-kake (porţiunea realizată din mai multe plăci de fier, ce proteja gâtul). De-a lungul istoriei Japoniei, Kabutoul si Mempoul au devenit elemente distincive ale samurailor precum Katana sau Wakizashiul. În timpul unei lupte, dacă un samurai îşi scotea singur Kabutoul, se preda astfel inamicilor săi.
Sabie de diplomat rus din timpul ţarului Alexandru II
O piesă de colecţie, extrem de rară, este Tunica de maior din Regimentul 2 Roşiori "Prunaru"- Bârlad, din timpul Primului Război Mondial, confecţionată din stofă de lână, catifea, broderie cu fir metalic aurit, nasturi și epoleți din metal aurit.
Ofiţerii din Regimentul 2 Roşiori, făceau parte din Corpul de Armată cu reşedinţa în Bucureşti, cuprinzând teritoriile Argeş, Muscel, Dâmboviţa, Teleorman, Vlaşca şi Ilfov, încadrându-se în Armata Permanentă. La data de 1 septembrie 1869 se înfiinţează Regimentul de Roşiori, la tabăra de la Furceni, în 1871 se înfiinţează Regimentul 2 Roşiori, urmând să participe activ în Războiul de Independeţă al României (1877-1878) la bătăliile de la Plevna, Griviţa şi Vidin. Piesa de faţă a aparţinut cel mai probabil unui ofiţer ce a luptat în Primul Război Mondial, participând în eroica luptă de la marginea satului Prunaru. În 1916, Puterile Centrale urmăreau scoaterea rapidă a României din război, prin blocarea armatei româneşti între Dunăre şi Carpaţi şi cucerirea Bucureştiului. În urma înaintării armatei germane direcția Zimnicea - Drăgănești-Vlașca - București şi a cuceririi satului Prunaru, Brigada 43 mixtă şi Regimentul 2 Roşiori, sub comandamentul generalului Alexandru Referendaru atacă inamicul pe data de 28 noiembrie 1916. În acea dimineaţă a fost dusă o luptă crâncenă între trupele româneşti şi cele germane. Încercând să evite învăluirea diviziei 18 de către armata germană, generalul Alexandru Referendaru a ordonat Regimentului 2 Roşiori atacarea inamicului pentru a crea o diversiune şi pentru a deschide drumul de retragere al diviziei 18 care urma să apere Bucureştiul. Istoricul Constantin Kiriţescu aminteşte acest moment eroic: "De după garduri, din mărăcinișuri, de pe ferestrele caselor și podurilor, dușmanul, ascuns cu zeci de mitraliere, aruncă o grindină de gloanțe asupra falnicului regiment. Cai și călăreți cad grămadă unii peste alții. Regimentul e distrus. Două sute de oameni rămân pe câmpul de luptă, formând, împreună cu cadavrele cailor, mormane de carne sângerândă. Printre ei, toți ofițerii regimentului în cap cu bravul lor comandant".
Preţ de pornire: 1.000 de euro.
Ordinul "Mihai Viteazul" pe timp de război, model 1941, clasa III, însoţit de brevetul de acordare semnat de Mareşalul Ion Antonescu şi M.S. Regele Mihai I, în cutia originală, este evaluat la 1.500 de euro.
Ordinul militar Mihai Viteazul a fost instituit în septembrie 1916 de către Regele Ferdinand I, pentru a răsplăti importante fapte de arme. România tocmai intrase în Primul Război Mondial. Ordinul s-a impus, de altfel, drept cel mai important ordin militar românesc, fiind reorganizat în 1936, 1941 şi 1944. Ordinul de față a fost conferit în 1942 Căpitanului Grigorescu I. Gheorghe din Regimentul Alexandru cel Bun, Nr. 37, după cum scrie pe brevet, "pentru elanul de care a dat dovadă în luptele de la Mihailovskie (12-13 August 1941), respingând cu campania sa 6 contraatacuri inamice pregătite de o artilerie şi care de luptă. Deşi rănit în aceste lupte a continuat totuşi a rămâne pe poziţie. În ziua de 19 August 1941 (după căderea Capit. Ciornea) ia comanda Batalionului I şi continuă înaintarea, învăluind pe la Vest satele: Mihailoviskie şi Georgenthal, uşurând prin aceasta înaintarea Diviziei de Gardă. Cu un deosebit curaj şi sânge rece a condus acest batalion în atacul dela Oktyabry (23 august 1941) şi dela cota 74,8 (Dalnic) în zilele de 1-15 septembrie 1941, reuşind să cucerească această cotă care constituia unul dintre cele mai importante observatoare ale inamicului dela Vest de satul Dalnic".
Deoarece brevetul a suferit deteriorări multiple, fiind îndosariat în 1947, după cum este marcat în colţul superior-dreapta, el este protejat de o folie protectoare.
Medalia Pro Virtute Militari, instituită în 1860
Medalia "Pro Virtute Militari", instituită în 1860 de către Domnitorul Alexandru Ioan Cuza, acordată pompierilor ce au luptat împotriva turcilor la 1848 pe Dealul Spirii este prima medalie militară românească. O piesă de excepţie, de colecţie.
Legea, promulgată în 24 mai 1860, prevedea, pe lângă pensiile militare, acordarea unei medalii de onoare cu "panglică tricoloră tuturor ostaşilor ce au luat parte la acea luptă". În iulie 1859, Mihail Kogălniceanu – pe atunci ministru de Interne – cerea Adunării Centrale acordarea, prin lege, de recompense și pensii răniților și văduvelor soldaților care au luptat la 13 septembrie 1848, adăugând: "Lupta din Dealul Spirii este un act de natură de a ne onora înaintea străinilor și care totodată răspunde la sentimentele naționale; este dovada că soldații noștri sunt vrednici urmași ai soldaților lui Mihai Viteazul și că depinde numai de împrejurări favorabile și de guvernământ că să dezvolte vechea lor virtute militară". Medaliile au fost decernate abia în aprilie 1866, în urma unei ceremonii ce a avut loc în curtea cazărmii din Dealul Spirii, ocazie cu care erau decorați 17 veterani.
Preţ de pornire: 6.000 de euro.
Sabie de paradă cu cifrul regelui Mihai
Ordinul Ferdinand, instituit în 1929, în grad de Colan, din argint aurit şi email este propus la 20.000 de euro.
După realizarea unităţii naţionale, Regele Ferdinand s-a gândit să instituie un ordin care ar fi fost menit să recompenseze persoanele care au avut contribuţii importante la realizarea României Mari. Între 1920 şi 1922 a şi realizat cu mâna sa o serie de schiţe cu diferite variante de forme pentru acest ordin pe care dorea să-l numească "pentru merit". Din păcate însă, ordinul nu a putut fi creat în timpul domniei Regelui Ferdinand. După moartea acestuia, odată cu refacerea economiei şi cu o situaţie politică şi dinastică relativ stabilă, Consiliul de Regenţă decide, exact după 23 de ani de la instituirea ordinului Carol I, adică în 8 mai 1929, să creeze un ordin care să poarte numele suveranului decedat, Ferdinand I, ordin care urma să fie ierarhic egal la grade cu primul, aşa cum prevedea legea de instituire. Ordinul Ferdinand I este foarte important pentru istoria ordinelor româneşti, întrucât el a fost acordat numai românilor într-un număr limitat de 200, dintre care doar 5 colane. În Regulamentul Legii Ordinelor Naţionale Române, la art. 22, este menţionat modul în care era purtat colanul: "Ordinul Ferdinand I este condus de legea lui specială, cu următoarele modificări: Lanţul colanului nu se poartă decât la mari festivităţi şi când ţinuta este de mare gală, urmând aceasta întocmai regulele stabilite prin art. 21, pentru Ordinul Carol I. Însemnele de colan purtate sub formă de comandor vor fi atârnate de un inel format din cifra Regelui Ferdinand I, compusă din 4 F., de culoare albastru deschis". Colanul este format din 12 cruci ale ordinului, dintre care şase sunt emailate verde - aidoma cu cele ale ordinului - şi alte şase emailate albastru, dispuse alternativ, separate de câte două cununi de lauri care se întretaie, din argint aurit. Toate cele 24 de piese componente ale colanului sunt prinse între ele prin intermediul a trei lanţuri, de dimensiuni variabile, scurte la partea superioară şi mai lungi la cea inferioară. Colanul se închide prin intermediul prinzătorilor în câte una din cununile de lauri; de una dintre însemnele emailate albastru aflată la mijlocul colanului este prins un însemn similar celui al gradului de mare cruce, emailat verde. Ordinul Ferdinand I, în grad de Colan a fost acordat următoarelor personalităţi: M.S. Regina Maria a României, Iuliu Maniu, Prof. Nicolae Iorga, Mareşalului Constantin Prezan, gen. Alexandru Averescu, Nicolae Titulescu şi Alexandru Vaida Voievod.
Revenind la arme, să amintim un Stilet din oţel, din perioada Regelui Carol II, cu lamă incizată cu decor floral şi cifrul Regelui Carol II, estimat la 650 de euro, dar şi o Sabie de paradă, ce poartă cifrul și semnătura Regelui Mihai I, acordată sublocotenentului Ardeleanu Gheorghe Dimitrie "Șef al promoției Regele Mihai I Guarzi-Artilerie", evaluată la 1.800 de euro.
Tot piese rare de colecţie sunt Sabia de paradă, de aviaţie, cu teacă, purtând cifrul Regelui Carol II (750 de euro) şi Sabia de paradă, de marină, cu teacă, purtând cifrul Regelui Carol I (800 de euro)
Din oţel, piele şi alamă, în husă de piele de căprioară, o Spadă de diplomat rus, din perioada Ţarului Alexandru II, are ca preţ de pornire1.800 de euro
Nu putem omite Cască de jandarm, perioada Regelui Carol I (650 de euro).
De o rezonanţă istorică specială se bucură Ordinul Jartierei, "The Most Noble Order of the Garter", cel mai înalt ordin cavaleresc britanic, instituit de Regele Eduard al III-lea al Angliei, în 1340, cu pandantiv realizat din argint, cu email şi perle, piesă extrem de rară. Valoare estimativă: 8.000 de euro.
Albumul armatelor europene de S.J. Grossmann, cu gravuri de R. Knötel, 1891
Dintre publicaţii, reţinem Albumul armatelor europene de S.J. Grossmann, cu gravuri de R. Knötel, editat în 1891, evaluat la 900 de euro.
Stilet din perioada lui Carol II
Dar şi afişul, Proclamaţia către ţară a Majestăţii Sale Regele, 23 august, 1944, o piesă extrem de rară (900 de euro).
Afiş, Proclamaţia către ţară a Majestăţii Sale Regele, 23 august, 1944
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
casa artmark
licitatie arme
nicolae ceausescu
pusca otomana
pusca vanatoare
