Data actualizării:
Data publicării:

Incidente la Washington: Pence condamnă protestele violente, la reluarea şedinţei Senatului de certificare a victoriei lui Biden

Autor: Crişan Andreescu | Categorie: Stiri
WhatsApp
Mike Pence Foto: Facebook
Mike Pence Foto: Facebook

Vicepreşedintele american Mike Pence a condamnat, după revenirea acestuia în Senat, violenţele susţinătorilor preşedintelui Donald Trump care au invadat miercuri Capitoliul în încercarea de a bloca certificarea rezultatelor alegerilor prezidenţiale, în contextul în care Senatul şi-a reluat numărarea voturilor după o întârziere de mai multe ore, relatează AFP şi Reuters.

Vicepreşedintele american, Mike Pence, a revenit miercuri seară în Senat, a anunţat purtătorul lui de cuvânt, Devin O'Malley, citat de agenţiile internaţionale de presă. 'Vicepreşedintele Mike Pence este din nou la Senat. El nu a părăsit niciodată Capitoliul. Vicepreşedintele a fost în contact permanent cu liderii Camerei şi Senatului', a scris pe Twitter Devin O'Malley, înainte de a adăuga: 'Şi acum, vom termina treburile poporului'. 

Într-un discurs susţinut în deschiderea şedinţei, Pence şi-a exprimat regretul pentru această 'zi sumbră' şi a condamnat 'violenţele'. 'Nu aţi câştigat. Violenţa nu învinge niciodată', a spus vicepreşedintele cu referire persoanele care au răspuns la apelul lui Trump de a protesta faţă pierderea alegerilor prezidenţiale din noiembrie, potrivit Agerpres.

'Chiar şi după acte de violenţă şi vandalism fără precedent în acest Capitoliu, reprezentanţii aleşi ai poporului SUA s-au reunit din nou, în aceeaşi zi, pentru a apăra Constituţia', a subliniat Pence. Clădirea Capitoliului a fost securizată, a mai precizat Pence, cerând Senatului să îşi reia munca.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel