INCIDENT ALEGERI PREZIDENȚIALE. Gest uluitor al unui tânăr care a votat. Se va alege cu dosar penal
Data actualizării:
Data publicării:
Autor: DCNews Team
WhatsApp
Un tânăr în vârstă de 26 de ani, care a votat la Timișoara, se va alege cu dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de furt, după ce a plecat din secția de votare cu un buletin de vot. 

Marian Mutu, un tânăr din Orăștie și fost student la Facultatea de Construcții, a votat, duminică, la  Liceul „Ion Vidu" din Timișoara, după care a plecat cu un buletin de vot din secția de votare, scrie pressalert.ro

„Nici nu a știut că nu este voie. Eu am votat, după care am luat un alt buletin să scriu pe el Chuck Norris și alte nume, așa la mișto, ca să pun pe Facebook. Eu chiar am ieșit cu buletinul de vot în mână, nici nu l-am ascuns", a explicat tânărul, acum student la Universitatea Tibiscus.

Acesta le-a spus polițiștilor: „Dacă mă duceți cu mașina la secție, mă și aduceți tot cu mașina acasa? Și cu salvarea e bine, dar să nu vin pe jos".

Vorbăreț și cu zâmbetul pe buze, Marian a mai explicat că nu a dormit toată noaptea și că plănuia să mănânce, dar înainte a trecut pe la Liceul „Ion Vidu" să voteze. „Nu am dormit toată noaptea. Mi s-a făcut foame, dar înainte să merg să mănânc am trecut pe la Ion Vidu să votez. Acum chiar nu mai apuc să mănânc pentru că mă duc la Poliție", ne-a explicat tânărul.

Pe numele lui va fi întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de furt

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel