Data publicării:
Incident alegeri Germania. O candidată a partidului AfD, lovită în timp ce lipea afişe electorale
O membră a partidului de extremă dreapta Alternativa pentru Germania (AfD) a fost lovită în timp lipea afişe electorale, a anunţat sâmbătă poliţia din Bremen, relatează dpa.
Potrivit martorilor, Natascha Runge, de 28 de ani, făcea parte dintr-un grup de persoane care lipeau afişe pe un zid din oraşul Bremen, când doi bărbaţi s-au apropiat şi le-au cerut să le înlăture, a precizat poliţia într-un comunicat.
Doi bărbați au lovit-o pe Natascha Runge, candidată la parlamentul regional din Bremen
A avut loc o ceartă privind conţinutul afişelor, în timpul căreia unul dintre cei doi bărbaţi a lovit-o pe Runge, care candidează pentru parlamentul regional din Bremen, în zona stomacului. Un bărbat de 23 de ani a fost acuzat de vătămare corporală. AfD, al treilea cel mai important partid german în termeni de locuri în parlamentul federal, este cunoscut pentru sloganurile sale provocatoare, de multe ori anti-islam sau anti-migraţie, notează dpa. În ianuarie, un alt politician din AfD din Bremen, Frank Magnitz, a fost atacat şi rănit.
Magnitz a declarat că incidentul de vineri este o dovadă a 'otrăvirii catastrofale a discursului politic'. El a spus că ruperea afişelor a devenit ceva cotidian şi le-a cerut celorlalte partide să condamne această violenţă motivată politic. Potrivit filialei din Bremen a AfD, Runge, care a suferit recent o intervenţie chirurgicală abdominală, a fost împinsă înainte de a fi lovită. Ea a fost spitalizată, a precizat partidul.
Vezi și Extrema Dreaptă europeană se unește. Mesaj dur către Parlamentul European
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News