Data publicării:

Închisoarea unde te simți mai liber decât în afara ei

Autor: ana | Categorie: Stiri
WhatsApp
inchisoare
inchisoare

O închisoare din Norvegia a fost desemnată cea mai confortabilă din lume, fiind locul de detenție unde cei încarcerați au voie să facă tot ce doresc, motiv pentru care condamnații se înghesuie să ajungă acolo.

Închisoarea norvegiană aflată pe insula Bastoy le oferă deținuților o serie de facilități, astfel încât cei care își ispășesc pedepsele acolo se simt mai liber decât atunci când nu sunt "după gratii".

CNN a realizat un reportaj pe insula Bastoy, unde se află închisoarea fără gratii sau ziduri înalte. Condamnații care ajung în această închisoare se pot plimba liberi pe insulă, pot lucra pentru 10 dolari pe zi, se îmbracă cu hainele dorite, pot învăța etc. Asemeni celor aflați în libertate, cei care își ispășesc pedeapsa în închisoarea de pe insula Bastoy pot face orice, mai puțin să părăsească insula.

Cei care ajung în această închisoare trebuie să dea un interviu și să demonstreze că merită să fie închişi pe insula Bastoy, unde sistemul este bazat pe ideea că oamenii trebuie ajutaţi să se reabiliteze, să se reintegreze în societate, nu să fie pedepsiţi şi atât.

În cabanele aflate pe insulă, stau grupuri de câte șase deținuți, care au la dispoziție și o bucătărie comună. Fostul far de pe insulă este acum folosit ca un refugiu de vacanță.

Până acum nu a evadat nimeni, iar sistemul se pare că este unul într-adevăr revoluționar, având în vedere că cei care și-au ispășit pedeapsa pe insula Bastoy, rar mai comit ilegalități, după eliberare.

De altfel, Norvegia este una dintre cele mai bogate țări, dar și una dintre cele mai slab populate state.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel