Închisoare pe viaţă cerută pentru principalii vinovaţi în cazul lui Marian Cozma
Procurorul în cazul uciderii handbalistului român Marian Cozma a cerut, vineri, în pledoaria finală a procesului ce se desfăşoară la Veszprem, pedepse cu închisoarea pe viaţă pentru Raffael Sandor şi Nemeth Gyozo, consideraţi principalii vinovaţi.
Potrivit sursei citate, procurorul a cerut, de asemenea, 20 de ani de închisoare pentru cel de-al treilea suspect în acest caz, Ivan Sztojka. Cei trei sunt acuzaţi de omor în cazul uciderii handbalistului Marian Cozma şi tentativă de omor în cazul rănirii lui Ivan Pesici.
Procurorul a solicitat, de asemenea, pedeapse de 8 ani de închisoare pentru alţi doi inculpaţi, sub acuzaţia de provocarea de răni care ar fi pus în pericol viaţa şi pedepse de 7,5 ani de închisoare pentru alte două persoane.
În timpul procesului, Raffael Sandor a declarat că a folosit de două ori cuţitul în noaptea de 8 februarie 2009, însă a precizat că s-a simţit în pericol, după ce fusese lovit în cap.
Marian Cozma a fost înjunghiat mortal, în 8 februarie 2009, la clubul Patriota, din oraşul Veszprem, în altercaţie fiind implicaţi alţi doi coechipieri, Zarko Sesum şi Ivan Pesici, grav răniţi şi ei. Handbalistul român în varstă de 26 de ani a fost înjunghiat în inimă, fiind singurul dintre cei trei care şi-a pierdut viaţ
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News