Data publicării:
Începe TIFF. Clujul devine capitala filmului
Mâine începe cea de-a 16-a ediție a Festivalului Internațional de Film Transilvania.
Mâine începe cea de-a 16-a ediție a Festivalului Internațional de Film Transilvania. Până pe 11 iunie, Clujul va găzdui, în 15 locaţii ale oraşului, 220 de filme din 53 de ţări. Peste 1.200 de invitaţi români şi străini vor fi prezenţi la proiecţiile, concertele, atelierele, dezbaterile şi lansările de film care se vor derula în această perioadă.
Regele Belgiei deschide TIFF 2017.
Premiera oficială a filmului Povestea iubirii/ The History of Love, în regia lui Radu Mihăileanu, programată pentru 5 iunie, este aşteptată cu un viu interes. Filmările pentru această producţie au început în primăvara lui 2016 la Montreal. S-au mutat apoi la New York şi au continuat în împrejurimile Clujului, dar şi la Teatrul Naţional sau în Parcul Central, la Facultatea de Chimie şi la Sinagoga de pe strada Horia. Filmul se va bucura de o serie de proiecţii speciale în Cluj, în prezenţa regizorului şi a renumitului actor britanic Derek Jacobi.
Prima ediţie Infini TIFF va aduce inovaţii de ultimă oră în materie de cinema interactiv. În cadrul atelierelor, profesionişti, alături de pasionaţi şi experţi în animaţie digital, vor dezbate şi dezvolta împreună experienţe VR.
Să nu uităm nici proiecţia pe ecran mare a Twin Peaks: Fire Walk with Me, regizat de David Lynch, la 25 de ani de la premieră, în copie restaurată digital.
Andi Vasluianu în Breaking News
10 pentru FILM
Pentru al șaselea an consecutiv, Festivalul Internațional de Film Transilvania continuă să promoveze profiluri noi de actori în cinematografia română. 10 dintre artiștii care s-au remarcat pe scenele de teatru, dar nu au avut până acum roluri semnificative pe marele ecran, vor fi în lumina reflectoarelor la TIFF, în programul 10 pentru FILM. Actorii vor fi prezentați publicului, presei și profesioniștilor din industrie și vor lua parte la workshop-urile, premierele și dezbaterile organizate în cadrul secțiunii Zilele Filmului Românesc (8-10 iunie).
Impactul programului asupra celor selectați în fiecare an este vizibil. Mulți dintre cei 50 de actori prezentați în edițiile anterioare s-au făcut remarcați și au fost distribuiți ulterior în filme, seriale TV și videoclipuri. Maria Obretin (Umbre, 6,9 pe scara Richter), Rareș Andrici (Bacalaureat), Cristian Balint (The Blacklist), Vlad Bălan (Valea mută), Elena Ivanca (Usturoi), Fülöp Erzsébet, Lucian Teodor Rus (Inimi cicatrizate), Alex Ion (Atletico Textila), Ruxandra Maniu, Nicholas Cațianis Jr., Cezar Grumăzescu sunt doar câțiva dintre ei. În fiecare an, la TIFF, actorii au parte de broșuri dedicate, fotografii şi clipuri realizate într-un studio profesionist.
Ana Mon Amour
Cei 10 actori selectați în 2017 sunt: Alexandru Voicu (Teatrul Mic, Teatrul Act, ARCUB, Teatrul Excelsior, Godot Cafe-Teatru), Amalia Ciolan (Teatrul Național București), Anca Loghin (Teatrul Național Târgu Mureș), András Korpos (Teatrul Național Târgu Mureș), Carmen Florescu (actor independent - Teatrul Mic, Teatrul Act, Green Hours, Nottara, WASP, Teatrul de Comedie), Eduard Trifa (Teatrul Municipal Baia Mare), Emilia Bebu (Bulandra, Teatrul Act, Teatrul Studențesc Casandra, Teatrul Maria Filotti din Brăila), Lucian Pavel (Bulandra, Teatrul Tineretului Piatra Neamț, Teatrul de Comedie, Teatrul Evreiesc de Stat, Teatrul de Artă), Radu Lărgeanu (Teatrul Național Cluj-Napoca), Richard Hladik (Teatrul German de Stat, Teatrul Național Timișoara).
Actorii au fost aleși de un grup de profesionişti din teatru şi film: Tudor Giurgiu (regizor şi producător), criticii de teatru Iulia Popovici, Cristina Rusiecki, Oana Stoica și Cristiana Gavrilă, Viorica Capdefier (director de casting), Răzvan Penescu (editorul portalului LiterNet) și Ileana Cecanu (publicist, coordonator proiect).
Aaronn Istodor în Fixeur
Cele mai trăsnite comedii romantice, în secțiunea Alt.Rom.Com la TIFF
E anul comediei romantice alternative la Festivalul Internațional de Film Transilvania (2-11 iunie). Pasionante, efervescente și, nu în ultimul rând, imprevizibile, cele 10 filme din secțiunea tematică Alt.Rom.Com propun o abordare diferită, originală a genului. Titlurile alese de directorul artistic TIFF, Mihai Chirilov, vor concura pentru Premiul FIPRESCI (Federația Internațională a Criticilor de Film).
,,Comedia romantică e un gen privilegiat de marile multiplexuri, nu și de festivaluri. Atunci când vine vorba de comedii romantice ne-hollywoodiene, lucrurile sunt și mai complicate, pentru că majoritatea festivalurilor nu se înghesuie să le programeze, preferând filmele grele, serioase, în dauna divertismentului frivol, cu lipici la public. Secțiunea Alt.Rom.Com își propune să le dea o șansă acestor, să le zicem, comedii romantice alternative care fie vin din zona indie americană sau de pe alte meleaguri, respectând cu religiozitate formula, dar fiind ignorate de multiplex, fie deviază de la rețeta genului și introduc un twist în povestea de dragoste. Altfel spus, râdem, glumim, dar oare eroii rămân împreună la final?’’, punctează Mihai Chirilov.
Povestea iubirii, în regia lui Radu Mihăileanu
Satirizând așteptările fiecăruia dintre noi atunci când vine vorba despre iubire, Tu și numai tu/It Had To Be You (r. Sasha Gordon) vorbește despre alegerile dificile pe care femeile sunt nevoite să le facă în zilele noastre – cu atât mai destabilizante atunci când cel mai bun prieten te cere în căsătorie. Tot în fața unei decizii complicate se află și Natasha, personajul principal din Zoologie/Zoology (r. Ivan I. Tverdovsky), atunci când se îndrăgostește de un bărbat mult mai tânăr. Coada care-i crește peste noapte îi schimbă viața într-un sens pozitiv, dar ea va trebui să aleagă între realitate și iluzie.
„Am restaurantul, rochia şi apartamentul. Dumnezeu să facă bine să-mi aducă un mire”, spune Mishal, care decide să lase totul în voia divinității atunci când mirele o părăsește cu o lună înainte de nuntă, în Căsătorie cu obstacole/ Through the Wall (r. Rama Burshtein). Rolul i-a adus lui Noa Koler premiul pentru Cea mai bună actriță la Premiile Academiei de Film Israeliene.
Despre trup şi suflet
Pierduți în Paris/ Paris Pieds Nus (r. Fiona Gordon și Dominique Abel) e povestea haotică și burlescă a Fionei, care se rătăcește în Orașul Luminilor căutându-și mătușa și își găsește sufletul pereche: un bărbat fără adăpost. Selectat la Festivalul de la Veneția, 4 zile în Franța/ Jours de France (r. Jérôme Reybaud), urmărește jocul absurd de-a șoarecele și pisica pe aplicația Grindr a doi iubiți care încearcă, fiecare în felul lui, să redescopere calea către celălalt.
Mult suspans și în povestea lui Nikos, care decide să-și sechestreze fosta iubită, convins că aceasta este singura cale prin care va putea obține nu doar explicații pentru recenta despărțire, ci și șansa unui nou început. Dezîndrăgostire/ Afterlove i-a adus regizorului Stergios Paschos o selecție la Locarno.
Florile de ieri/ The Bloom of Yesterday (r. Chris Kraus) este câștigătorul Marelui Premiu la Festivalul Internațional de Film de la Tokyo. Vechile secrete de familie ies la iveală în această comedie romantică incredibil de temerară, dată fiind fantoma Holocaustului. Efectul acvatic/ The Together Project (r. Sólveig Anspach), premiat la Cannes și câștigătorul unui César, spune povestea lui Samir, care ia cursuri de înot doar pentru a o cuceri pe Agathe, instructorul de care se îndrăgostește atât de nebunește încât o urmărește până în Islanda.
Mulţumesc pentru ploaie
Când o reîntâlnește pe fosta colegă de școală care l-a sărutat pentru prima oară, dar care acum se întreține din prostituție, viața unui vânzător de înghețată pare să ia o nouă turnură. Pe culmile iubirii/ Amor Cuesta Arriba (r. Nelson Núñez) este o dovadă a faptului că iubirea nu respectă rețete. La fel de imprevizibilă este povestea liceanului timid din Slash (r. Clay Liford), care scrie pagini incendiare de literatură erotică hardcore. Talentul lui trezește interesul unei colege de clasă nonconformiste, dar și pe cel al publisher-ul unui site de gen, iar această nouă etapă din viața lui pare să-i tulbure periculos viziunea asupra dragostei.
Zilele Filmului Românesc la TIFF 2017
Cele mai noi filme românești vor fi proiectate în premieră la Cluj, în cadrul celei de-a 16-a ediții a Festivalului Internațional de Film Transilvania. Zilele Filmului Românesc (8-10 iunie) includ, în acest an, 27 de titluri - 13 lungmetraje și 14 scurtmetraje -, selecționate din peste 120 de înscrieri. Cinci lungmetraje vor putea fi văzute la Cluj în premieră mondială. Ca în fiecare an, TIFF-ul va reuni sute de profesioniști români și străini din lumea filmului.
Scris, Nescris de Adrian Silişteanu
În premieră absolută, la TIFF va rula noul film al Iuliei Rugină, Breaking News, cu Andi Vasluianu în rolul unui jurnalist de televiziune care supraviețuiește unei explozii într-o uzină. Pus în situația de a realiza un reportaj in memoriam, el constată că nu știe mai nimic despre colegul care și-a pierdut viața.
Aniversarea, a șaptea producție regizată de Dan Chișu, va avea premiera mondială la Cluj. Cu o distribuție impresionantă – cu nume ca Răzvan Vasilescu, Gheorghe Ifrim, Constantin Cojocaru, Mihai Constantin, Emilia Dobrin, Emanuel Pârvu și Coca Bloos -, este ultimul film în care joacă regretatul Mircea Albulescu. În jurul lui, la împlinirea a 94 de ani, se adună familia și prietenii, într-o seară plină de amintiri tulburi și discuții în contradictoriu.
Umbre
După premiera mondială de la San Sebastian, producția Școlii de Film din Berlin Vânătoare, în regia debutantei Alexandra Bălteanu, va avea prima proiecție în România la TIFF. Corina Moise, Iulia Lumânare și Iulia Ciochină joacă rolurile unor prostituate urmărite pe parcursul unei zile, sub un pod circulat din apropierea Bucureștiului.
De prima vizionare cu public va avea parte și Ouăle lui Tarzan, cel mai nou documentar semnat de Alexandru Solomon și filmat în Abhazia. Pornind pe urmele legendarei inițiative a lui Stalin de a crea muncitorul perfect dintr-un hibrid om-maimuță, regizorul ajunge la o interesantă combinație de SF și documentar.
Prin Paris cu picioarele goale
Spectatorului îi revine rolul de judecător în Procesul, regizat de Claudiu Mitcu și Ileana Bîrsan. Documentarul, prezentat tot în premieră mondială, urmărește cazul controversat al lui Mihai Moldoveanu, condamnat la 25 de ani de închisoare pentru o crimă pe care susține că nu a comis-o. Andrei Dăscălescu (Premiul de debut la TIFF 2009 cu Constantin și Elena) revine la TIFF cu Planeta Petrila, noul său documentar despre salvarea – prin cultură – a exploatării miniere recent închise.
Fotograful Cosmin Bumbuț debutează alături de Elena Stancu în regie cu Ultimul căldărar, povestea unei familii de romi forțată să emigreze atunci când nu se mai poate întreține din propriul meșteșug.
Cine zice ăla este
Camera obscură (r. Gheorghe Preda) scoate la iveală filme realizate în cinecluburile din comunism, unele dintre ele adevărate capodopere de subversivitate.
Varză, cartofi și alți demoni (r. Șerban Georgescu) expune cu umor și absurdul de rigoare paradoxurile din viața producătorilor agricoli locali.
Radu Jude va fi prezent cu două titluri în Zilele Filmului Românesc. Folosind fotografii din colecția Costică Acsinte, documentarul Țara moartă prezintă perioada dintre 1937 și anii imediat următori lui august 1944, în ceea ce regizorul numește „fragmente de vieți paralele”. Spectatorii vor vedea la Cluj și Inimi cicatrizate, inspirat de scrierile și povestea personală a lui Max Blecher. Adrian Sitaru revine la TIFF cu Fixeur, cu Tudor Aaron Istodor în rolul unui jurnalist pus în fața unei dileme morale, iar de la Berlin vine Ana, Mon Amour, drama psihologică a lui Călin Peter Netzer, pentru care monteurul Dana Bunescu a primit Ursul de Argint.
Perfetti sconosciuti
Selecția de scurtmetraje include 14 filme. Titlurile din acest an sunt semnate de Anca Damian, Adrian Silișteanu, Andrei Huțuleac, Valeriu Andriuță, Marius Olteanu, Alex Mavrodineanu, Andrei Tănase, Stela Pelin, Tudor Botezatu, Ionuț Gaga, Conrad Mericoffer, Anton Groves, Damian Groves, Alex Mironescu și Sandra Rad.
Nominalizat la Premiile Academiei Europene de Film, scurtmetrajul Scris/Nescris de Adrian Silişteanu va putea fi văzut pentru prima dată în România. La rândul lui, Prima noapte, de Andrei Tănase, se bucură deja de succes internațional. Scurtmetrajul a câștigat Marele Premiu la Dresda și a fost inclus în secțiunea Orizzonti la Veneția. Trei dintre filme sunt regizate de actori: Când afară ninge, al lui Conrad Mericoffer, OffStage și Chers Amis, debuturile în regie ale lui Andrei Huțuleac, respectiv Valeriu Andriuță. Producția franceză Square/ Careu (r. Anca Damian) are parte de o proiecție specială la Cluj, după premiera de la Cannes 2016.
Politica manual de instrucţiuni
Weekend la Castel: cine-concert „Metropolis” și cel mai periculos film făcut vreodată
În primul weekend al celei de-a 16-a ediții a Festivalului Internațional de Film Transilvania (2-11 iunie), programul Weekend la Castel revine la Bonțida, cu ateliere creative, jocuri și spectacole pentru cei mici în timpul zilei și evenimente speciale pentru cei mari după lăsarea serii. Pe 3 și 4 iunie, Castelul Banffy va găzdui proiecția unui film cult care a pus în pericol viețile actorilor și ale echipei, inclasabilul Roar (1981), și cine-concertul Metropolis (1927), o capodoperă a filmului mut, de la a cărei lansare se împlinesc 90 de ani, acompaniată live de Orchestra Filarmonicii de Stat Transilvania din Cluj-Napoca.
Roar
Sâmbătă, pe 3 iunie, de la 21.45, spectatorii vor putea urmări pe ecran mare Roar, primul și ultimul film regizat de Noel Marshall, producătorul executiv al horror-ului The Exorcist/Exorcistul (1973). Producția „celui mai periculos film făcut vreodată” a durat nu mai puțin de 11 ani, iar proiectul aproape i-a ucis pe regizor și pe întreaga lui familie. Se spune că niciunul din cele peste 150 de animale nu a suferit în tot acest proces, însă mai mult de 70 dintre membrii echipei și actori, da. Imaginile din film surprind atacuri reale, care au cauzat leziuni pentru care au fost necesare multe intervenții chirurgicale.
Filmul urmărește povestea unei familii atacate de animale sălbatice, iar unul dintre rolurile principale este interpretat chiar de către Noel Marshall. Alături de el apare și soția lui la acea vreme, actrița Tippi Hedren, renumită pentru rolul din Păsările (r. Alfred Hitchcock), și Melanie Griffith, fiica acesteia. „E un fel de Jaws în junglă”, scria Variety despre filmul lansat în SUA abia în 2015.
Unul dintre evenimentele de neratat ale ediției va fi cine-concertul Metropolis, capodopera lui Fritz Lang din 1927, cu acompaniamentul live al Orchestrei Filarmonicii de Stat Transilvania din Cluj-Napoca, pe muzica originală compusă de Gottfried Huppertz, sub bagheta dirijorului german Stefan Geiger. Duminică, 4 iunie, de la ora 21:45, în decorul fantastic al Castelului Banffy, distopia futuristă creată de regizorul expresionist Fritz Lang va căpăta noi valențe prin interpretarea grandioasă a orchestrei clujene. Eveniment organizat în parteneriat cu Centrul Cultural German din Cluj-Napoca.
Lansat în 1927, Metropolis a influențat nu numai cinematografia modernă, ci și cultura pop, care de-a lungul timpului a împrumutat și reinterpretat multe dintre elementele simbolice utilizate de Fritz Lang pentru a ilustra societatea anului 2026.
Dirijorul Stefan Geiger are în portofoliu zeci de proiecte de ilustrare sonoră a unor capodopere ale cinematografiei. Conduce din 2002 Orchestra de Tineret din Bremen, iar pentru stagiunea 2016/2017, a fost ales dirijor principal al Orchestrei Simfonice Parana, din Brazilia. A dirijat la Cluj cine-concertele Aventurile Prințului Achmed, în 2013, și Cutia Pandorei, în 2015.
The Bloom of Yesterday
Seara comediei italiene la Cinemateca TIFF
Cine zice, ăla este! / Mine Vaganti, în regia lui Ferzan Özpetek, cu Riccardo Scamarcio, Alessandro Preziosi, Nicole Grimaudo, Ennio Fantastichini, Ilaria Ochini este ocomedie despre doi fraţi homosexuali şi o familie conservatoare, în care adevărurile ies la suprafaţă când te aştepţi mai puţin. Tommaso este cel mai tânăr membru al unei familii numeroase, care produce paste făinoase în Puglia. Familia Cantone înseamnă Stefania, mama, o femeie iubitoare, prinsă în convențiile clasei de mijloc; un tată irascibil, Vincenzo, care are speranțe mari pentru copii săi; excentrica mătușă Luciana; bunica rebelă, care încă tânjește după dragostea ei pierdută; Elena, sora lui Tommaso, o gospodină frustrată, și Antonio, fratele lor.
Selectat la Festivalul de la Berlin, filmul are multiple nominalizări la Premiile David di Donatello.
Complet străini / Perfetti sconosciuti (Avanpremieră), regizat de Paolo Genovese, îi are în distribuţie pe Giuseppe Battiston, Anna Foglietta, Marco Giallini, Edoardo Leo, Valerio Mastandrea, Alba Rohrwacher, Kasia Smutniak
Hitul de box office în Italia în 2016! Șapte prieteni buni iau cina împreună și propun un joc îndrăzneț: să-și pună telefoanele pe masă în timpul mesei și să-și arate unul altuia mesajele, email-urile și apelurile pe care le primesc. Calmul aparent începe să se tulbure încet, dar sigur, pentru că ies la iveală niște secrete. Vor mai rămâne sau nu prieteni după această cină?
Focus Slovenia și Young Austrian Cinema
Cinefilii vor descoperi câteva dintre cele mai importante filme din Slovenia și din cinema-ul noii generații din Austria, în secțiunea Focus.
Focus: Slovenia include, pe lângă retrospectiva dedicată cineastului Damjan Kozole, șapte filme din cinema-ul sloven apreciate de public și critică. O abordare surprinzătoare a unei tragedii în familie, Copacul/ The Tree, candidatul Sloveniei la Oscar 2016, este debutul Sonjei Prosenc. Un alt debut de succes propus de Slovenia la Oscar, Dușmanul clasei/ Class Enemy (r. Rok Biček) explorează tensiunile dintre un grup de studenți și profesorul acuzat că a dus la sinuciderea unuia dintre ei. Multipremiate sunt și Infernul/ Inferno - debutul în cinema al scriitorului Vinko Möderndorfer, drama unei familii de muncitori șomeri, și Siska Deluxe (r. Jan Cvitkovič), o poveste amuzantă despre succesul în afaceri și fericirea adevărată.
Un clasic, Valea păcii/ The Valley of Peace (r. France Štiglic, 1957) este drama de război care i-a adus lui John Kitzmiller trofeul pentru interpretare la Cannes, primul de acest fel oferit unui actor de culoare. Docu-ficțiunea Houston, We Have a Problem! (r. Ziga Virc) încearcă să dezlege miturile legate de programul spațial iugoslav clandestin din anii 60, iar Blue Velvet Revisited (r. Peter Braatz, 2016) explorează universul suprarealist din capodopera lui David Lynch, proiectată la TIFF într-o versiune restaurată digital. Focus Slovenia este realizat în parteneriat cu Slovenian Film Center.
Focus: Young Austrian Cinema include opt succese festivaliere, realizate de tineri cineaști aflați la primul sau al doilea film. Marele câștigător la Premiile industriei de film austriece din 2017, Vă mulțumim că ne-ați bombardat/ Thank You for Bombing, despre viețile de zi cu zi ale corespondenților de război din Afganistan, este debutul regizoarei Barbara Eder. Atrasă de promisiunea eliberării sexuale și intelectuale, menajera unui hotel de lux din Buenos Aires devine personajul principal în Colonia nudistă/ Los Decentes (r. Lukas Valenta Rinner).
O nouă descoperire îi schimbă viața protagonistei din Supralumea/ Superwelt, interpretată de Ulrike Beimpold (Cea mai bună actriţă la Premiile industriei de film austriece 2016). Johannes Krisch (Cel mai bun actor la aceleași premii) joacă un criminal în serie devenit scriitor celebru în Jack (r. Elisabeth Scharang). Unul dintre noi/ One of Us (r. Stephan Richter) se bazează pe o crimă care a cutremurat Austria, Nașpa/ Ugly (r. Juri Rechinsky), co-produs de Ulrich Seidl și proiectat la Rotterdam, e un studiu intens despre suferință, iar Winwin (r. Daniel Hoesl) satirizează capitalismul. Comedia supranaturală cu iz de policier Noaptea celor o mie de ore/ The Night of a Thousand Hours (r. Virgil Widrich), distinsă cu Premiul Publicului la Busan, scoate la iveală secretele adânc îngropate ale unei familii bogate.
Focus Young Austrian Cinema este realizat în parteneriat cu Forumul Cultural Austriac.
Ulrike Beimpold în Supralumea
Proiectele selectate la Transilvania Pitch Stop
11 proiecte de lungmetraj au fost selecționate la cea de-a patra ediție Transilvania Pitch Stop (TPS) și vor fi prezentate profesioniștilor în cadrul platformei de co-producție organizate de TIFF pe 9 și 10 iunie, la Cluj-Napoca.
Proiectele se află în diferite faze de dezvoltare și finanțare și aparțin unor regizori din România, Bulgaria, Serbia, Rusia, Grecia, Turcia și Georgia, aflați la primul sau al doilea lungmetraj. Peste 60 de astfel de proiecte au fost înscrise în cadrul platformei de co-producție, extinsă în acest an la nivel internațional.
Transilvania Pitch Stop își propune să asigure vizibilitatea internațională a proiectelor și să faciliteze conexiunile potrivite pentru a asigura finanțarea celor mai promițătoare dintre ele. Regizorii și producătorii acestora vor fi invitați la eveniment, unde vor avea ocazia să întânească mulți profesioniști din industrie, prezenți la cea de-a 16-a ediție TIFF.
Un juriu internațional format din experți și un reprezentant al Eurimages va acorda trei premii importante:
- Eurimages Co-production Development Award, în valoare de 20.000 de euro
- Servicii de post-producție oferite de Chainsaw Europe, în valoare de 30.000 de euro
- Premiul oferit de Centrul Național al Cinematografiei și DACIN-SARA, în valoare de 5.000 de euro
Proiectele selecționate sunt:
1. Africa - Regie: Maya Vitkova din Bulgaria
2. The Empty House - Regie: Rati Tsiteladze din Georgia
3. Apples - Regie: Christos Nikou (Grecia)
4. Chemistry - Regie: Adina Dulcu (România)
5. I Hate Berlin - Regie: Valentin Hotea (România)
6. The Man Who Surprised Everyone - Regie: Natalya Merkulova, Alexey Chupov (Rusia)
7. The Heroes Were Dancing - Regie: Nikola Ljuca (Serbia)
8. The Return of Elijah - Regie: Mladen Djordjevic (Serbia)
9. The Little Things - Regie: Kivanc Sezer (Turcia)
10. Idle Moments - Regie: M. Cem Öztüfekçi (Turcia)
11. Snow and Bear - Regie: Selcen Ergun (Turcia)
Alte 6 proiecte vor participa la un workshop de dezvoltare de proiect, dedicat exclusiv regizorilor români și basarabeni, aflați la debut sau la cel de-al doilea lungmetraj. În cadrul workshop-ului programat în perioada 5-8 iunie, cele 6 proiecte vor primi consultanță personalizată pe scenariu, training și pregătire pentru susținerea pitch-ului în fața unor potențiali parteneri. Unul sau două dintre acestea vor fi invitate să concureze, alături de cele internaționale, pentru unul dintre premiile TPS.
1. Katiusha - Regie: Violeta Gorgos (Moldova)
2. The Island - Regie: Dumitru Grosei (Moldova)
3. La civil - Regie: Teodora Ana Mihai (România)
4. Balaur - Regie: Octav Chelaru (România)
5. Bicycle - Regie: Radu Matei Bărbulescu (România)
6. Criseea - Regie: Vladimir Dembinski (România)
Varză, cartofi şi alţi demoni
Dezbateri despre film şi politică
Două dezbateri pe tema Film și politică vor aduce la Cluj personalități ale scenei publice și politice. Duminică, 4 iunie, de la ora15:30, la Cinema Florin Piersic va rula documentarul Politica, manual de întrebuințare/ Politica, Manual de Instrucciones (r. Fernando León de Aranoa). La dezbaterea de după proiecție vor participa sociologul Vasile Dâncu, analistul Sorin Ioniță - expert în politici publice și dezvoltare locală (Expert Forum), Dan Mașca - inițiatorul modificării legislative privind reducerea numărului de semnături necesare pentru înființarea unui partid și membru fondator al Partidului Oamenilor Liberi (POL), politologul și activistul Claudiu Crăciun, unul dintre inițiatorii platformei civico-politice Demos, Tudor Pop - deputat USR, Mihai Goțiu, senator USR, Elek Levente, președintele USR Cluj, și realizatorul radio și TV Andrei Gheorghe.
Un eveniment care pune în discuție, indirect, și politicile agricole din România, este proiecția documentarului Varză, cartofi și alți demoni (r. Șerban Georgescu), marți, 6 iunie, de la 21.45, în Arkhai Sculpture Park, de la Vlaha. Filmulexpune cu umor și absurdul de rigoare paradoxurile din viața producătorilor agricoli locali. Un sat, 1.000 de tractoare, 100.000 de tone de varză şi cartofi, care nu se vând şi, până la urmă, trebuie distruse. Ce-i de făcut?
Pe 7 iunie, Ziua Maghiară aduce la Cluj opt noi producții de succes ale cinematografiei maghiare, prezentate pentru prima dată în România. Despre trup și suflet/ On Body and Soul/ A teströl és a lélekröl (r. Ildikó Enyedi), câștigătorul Ursului de Aur la Berlinale 2017, va fi proiectat în prezența actorilor Alexandra Borbély și Ervin Nagy și a producătorului Andras Muhi. Regizorul Szabolcs Hajdu (Bibliotheque Pascal) și actrița Orsolya Török-Illyés vor fi prezenți la proiecția Nu vă dați jos pantofii/It’s Not the Time of My Life/ Ernelláék Farkaséknál,câștigătorul Globului de Cristal la Karlovy Vary. Ajung la Cluj, printre altele, și documentarul Exod de suflete/ Soul Exodus (r. Csaba Bereczki), premiat la Hungarian Film Awards 2017, și scurtmetrajul premiat cu Oscar în 2017, Toată lumea/ Sing/ Mindenki, în regia lui Kristóf Deák. Ziua Maghiară se va încheia cu un concert Moonfellas, în curtea Muzeului de Artă, de la 21:30.
În Ziua HBO, pe 8 iunie, publicul va putea urmări primul episod din sezonul al doilea al serialului românesc Umbre, în prezența regizorului Bogdan Mirică, a actorilor Șerban Pavlu, Maria Obretin, Andreea Vasile și a altor membri ai echipei. Andrei Dăscălescu (Premiul de debut la TIFF 2009) revine cu Planeta Petrila, documentarul despre salvarea exploatării miniere recent închise, iar în Eu sunt Hercule (r. Marius Iacob), publicul va vedea ce a rămas din stațiunea în care, cu secole în urmă, regi și regine își odihneau trupul în apele vindecătoare. Vor mai rula în Ziua HBO documentarul Mitul Slenderman: un caz terifiant/ Beware of Slenderman (r. Irene Taylor Brodsky) și docu-ficțiunea Houston, We Have a Problem! (r. Ziga Virc).
Ziua Mondială a Mediului va fi marcată anul acesta prin două proiecții speciale în EcoTIFF. Pe 5 iunie vor rula documentarele Mulțumesc pentru ploaie/ Thank You for the Rain (r. Julia Dahr), despre modul în care schimbările climatice afectează viețile oamenilor, și Fukushima – viața merge mai departe/ Half Life in Fukushima (r. Mark Olexa, Francesca Scalisi), povestea unui fermier rămas să trăiască pe pământul strămoșilor lui, în ciuda dezastrului nuclear din 2011.
În fiecare seară de festival, începând cu ora 21:45, filme noi vor fi proiectate la Someș Open Air, pe Plaja Grigorescu, cu intrare liberă. De asemenea, Universitatea Sapientia va prelua programarea cu care cinefilii s-au obișnuit la Cinema Arta, închis anul acesta pentru lucrări de renovare.
Dumnezeu să ne ierte
Film de închidere
Dumnezeu să ne ierte/ Que Dios nos perdone (Spania), în regia lui Rodrigo Sorogoyen îI are în distribuţie pe Antonio de la Torre, Roberto Álamo, Josean Bengoetxea.
Madrid, 2011. Un milion şi jumătate de pelerini aşteaptă vizita Papei. Oraşul este controlat la sânge de poliţiştii speriaţi de un atac terorist. Inspectorii Velarde şi Alfaro se confruntă pe neaşteptate cu o serie de crime oribile. Primesc ordinul de a rezolva cazul cât mai repede şi cât mai discret. Dar acţiunile lor nu sunt chiar atât de diferite de cele ale criminalului.
Pelicula a fost prezentată la festivalurile San Sebastian 2016, Busan 2016, Sitges 2016, Vilnius 2017 şi a fost distinsă cu Premiul juriului pentru Cel mai bun scenariu - San Sebastian 2016, Cel mai bun actor (Roberto Álamo) - Premiile Goya 2017.
“Un film magnific”, titrează El Pais despre producţia nominalizată la 6 Premii Goya.
Festivalul Internațional de Film Transilvania este organizat de Asociația pentru Promovarea Filmului Românesc și Asociația pentru Festivalul de Film Transilvania.
Cu sprijinul: Ministerului Culturii și Identității Naționale, Centrului Național al Cinematografiei, Primăriei şi Consiliului Local Cluj, Institutului Cultural Român, Consiliului Judeţean Cluj, Programului Europa Creativă – MEDIA al Uniunii Europene
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News