Data publicării:

Începe sezonul 3 ale emisiunii ”ÎnTrecerea anilor”, la TVR 1

Autor: DCNews Team | Categorie: Arhiva
WhatsApp
Mircea si fetele
Mircea si fetele

Alegeri prezidentiale 2024

Din 8 octombrie, Mircea Radu dă startul celui de-al treilea sezon ÎnTrecerea anilor, aducând câteva noutăţi absolute pentru telespectatorii TVR 1.

ÎnTrecerea anilor se va transmite în direct în fiecare sâmbătă de la ora 21.00, telespectatorii având astfel posibilitatea de a vota prin SMS decada favorită: anii ‘60, ‘70, ‘80, ‘90, 2000. Regulamentul competiţiei aduce câteva modificări: astfel, în prima ediţie, cea din 8 octombrie, se vor întrece anii ‘80 şi anii ‘90, adică decadele câştigătoare ale primelor două sezoane.

De fiecare dată, câştigătoarea serii merge mai departe în concurs, întâlnind în următoarea săptămână o nouă decadă. Rubricile emisiunii vor fi schimbate, astfel că la ÎnTrecerea anilor telespectatorii vor putea urmări momente gen „Cu mască, fără mască”, parodii ale melodiilor prezente în concurs; o altă rubrică va aduce umorul decadelor, secvenţele din arhivă fiind transpuse în zilele noastre cu mari actori ai momentului. Şi momentele de dans vor fi asimilate concursului, cei doi coregrafi Cristi Geamăn şi Daniel Dobre pregătind coregrafii spectaculoase pentru a ilustra decadele din concurs.

Un studio lărgit, pentru noua formulă a show-ului, scăldat în lumini, va fi „sediul” noului sezon.

Din culise, în direct, vor fi postate pe pagina de facebook a emisiunii (http://www.facebook.com/intrecereaanilor) filmuleţe surpriză cu ceea ce telespectatorii altfel nu ar vedea. Fanii emisiunii vor putea comenta în timp real momentele lor favorite, ca şi întâmplările şi fotografiile surprinse în culise.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel