Data actualizării:
Data publicării:

Începe goana după certificatul de gaze. Cine este persoană vulnerabilă și cum se negociază prețul la gaze

Autor: Crişan Andreescu | Categorie: Economie
WhatsApp

Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei Consumatorii a elaborat un proiect care este pus în dezbatere publică, până pe 19 februarie, potrivit căruia persoanele cu venituri reduse și cele cu probleme de sănătate vor fi declarate consumatori de gaze vulnerabili. Restul consumatorilor casnici vor trebui să îşi negocieze singuri tarifele cu furnizorii. Liberalizarea completă a pieţei gazelor naturale ar urma să aibă loc în vara anului 2021.

Definirea consumatorului vulnerabil este importantă pentru că doar clienții din această categorie vor mai plăti tarife reglementate după liberalizarea completă a pieței, restul consumatorilor casnici urmând să își negocieze singuri tarifele cu furnizorii.

Astfel, potrivit proiectului de ordin, "clientul final aparținând categoriei de clienți casnici este înregistrat drept client vulnerabil dacă îndeplinește cel puțin una dintre următoarele condiții: a) are venituri reduse, stabilite de instituțiile statului cu atribuții în domeniul protecției sociale; b) la locul de consum locuiește o persoană care din motive de sănătate/vârstă necesită continuitate în alimentarea cu gaze naturale sau alte condiții speciale referitoare la activitatea de furnizare a gazelor naturale".

Criteriile de încadrare a unui client casnic în categoria clientului vulnerabil din motive de venituri reduse, facilitățile și modalitățile de implementare a acestora sunt stabilite de instituțiile statului cu atribuții în domeniul protecției sociale și se comunică furnizorului de către acestea. La fel, criteriile de încadrare a unui client casnic în categoria clientului vulnerabil din motive de sănătate/vârstă se realizează de instituțiile statului cu atribuții în domeniul protecției sociale și se comunică furnizorului de către acestea, potrivit ordinului.

În urma comunicărilor primite de la instituțiile statului cu atribuții în domeniul protecției sociale, furnizorul întocmește situația centralizatoare privind clienții vulnerabili din motive de venituri reduse și situația centralizatoare referitoare la clienții vulnerabili din motive de sănătate/vârstă pe care le comunică în timp util operatorului.

[citeste si]

Tipurile de facilități specifice asigurate clienților vulnerabili din motive de venituri reduse sunt următoarele: acordarea de ajutoare financiare de către instituțiile statului cu atribuții în domeniul protecției sociale, care stabilesc cuantumul acestora, limita de venit pentru care se acordă aceste ajutoare, precum și modalitățile de implementare a acestei facilități; facturarea lunară a consumului de gaze naturale de către furnizor, pe baza citirii directe de operator/autocitirii de clientul vulnerabil a indexului echipamentului de măsurare, în perioada pentru care se acordă ajutoare financiare de către instituțiile statului cu atribuții în domeniul protecției sociale.

Tipurile de facilități specifice asigurate clienților vulnerabili din motive de sănătate/vârstă sunt următoarele: facturarea lunară a consumului de gaze naturale de către furnizor pe baza citirii directe de operator/autocitirii de clientul vulnerabil a indexului echipamentului de măsurare; asigurarea de către furnizor a accesului la centrul de relații cu clienții prin modalități specifice adaptate necesităților tuturor categoriilor de clienți vulnerabili din motive de sănătate/vârstă, în aceleași condiții comerciale oferite majorității clienților finali.

În plus, furnizorii vor trebui să transmită, gratuit, la cererea clienților vulnerabili din motive de sănătate/vârstă, condițiile comerciale de furnizare a gazelor naturale, a facturilor, a notificărilor, a plângerilor sau a oricăror materiale informative, prin mijloace electronice, dacă se solicită astfel, într-un format care este compatibil cu majoritatea programelor de citire a documentelor, culoarea fonturilor utilizate trebuind să fie în contrast cu cea a fondului.

La solicitarea clienților vulnerabili din motive de sănătate/vârstă, furnizorul/operatorul convine ca relația cu acesta (autocitirea indexului echipamentului de măsurare, transmiterea facturii pe numele și adresa de corespondență a persoanei respective, notificări, plângeri etc.) să se desfășoare prin intermediul unei terțe persoane, împuternicită de titularul locului de consum. De asemenea, pentru acest tip de clienți, limitările și întreruperile planificate vor fi reduse la minimum.

"Clienții finali protejați care nu pot fi deconectați în situații critice și clienții întreruptibili de siguranță care prin reducerea consumului până la oprire contribuie la menținerea securității în aprovizionarea cu gaze naturale în situații critice sunt stabiliți de ministerul de resort", se mai precizează în proiectul de ordin.

Acest ordin urmează să abroge Ordinul nr. 42/2012 pentru aprobarea Regulamentului privind furnizarea gazelor naturale la clienții finali, aflat în vigoare în prezent, unde nu se face referire la consumatorul vulnerabil. ANRE așteaptă propuneri și observații pe această temă până la 19 februarie 2016.

Vineri, Cristian Bușu, secretar de stat în Ministerul Energiei, a declarat că instituția pe care o reprezintă are ca prioritate definirea consumatorului vulnerabil, întrucât sistemul actual, în care toți consumatorii casnici de energie plătesc prețuri reglementate sub cele de piață, nu este o soluție durabilă pe termen lung.

"Ministerul Energiei, după cum am precizat în planul strategic publicat la mijlocul lunii ianuarie, are ca prioritate legislativă definirea consumatorului vulnerabil și a consumatorului protejat, în context european. Ca principii, trebuie să se înțeleagă că sărăcia energetică este o chestiune strâns legată de sărăcie în general și de politicile sociale ale statului. Considerăm că subvenționarea energiei prin prețuri reglementate sub prețul de piață către toți consumatorii casnici nu este o soluție durabilă pe termen lung. Creează atât inechități — toți consumatorii trebuie protejați în mod egal, cât și ineficiență economică", a spus Bușu, prezent la conferința de lansare a Aspen Energy Lab.

El a precizat că procesul de deschidere a pieței către concurență, respectiv procesul de liberalizare a pieței de energie, nu este numai o obligație europeană asumată de România în vederea integrării în piața unică europeană de energie, ci este și un proces benefic pentru consumatori. (Agerpres)

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel